De ce Arabia Saudită este un punct cheie pe harta evoluției umane

4 zile in urmă 17

Atunci când vorbești despre evoluția umană, nu doar cea a lui Homo sapiens, automat faci referire la niște puncte geografice definitorii pentru ceea ce înseamnă tot acest proces. Inevitabil, de la Darwin citire, Africa este elementul central. Urmează Orientul Mijlociu, recte Israelul și Siria, urmate de dispersia diferitelor grupuri umane în Asia, apoi Europa. Pe această hartă ipotetică există însă și puncte albe. Iar Peninsula Arabică, subiectul nostru, a fost unul dintre ele. Un punct terminus în care s-au sfârșit inevitabil tentativele vremelnice de a părăsi Africa ale lui Homo sapiens.

arabiaFoto: Snehitdesign | Dreamstime.com

Foarte posibil, o astfel de ilustrare a paradigmei evolutive umane a fost una eronată. Iar în această ordine de idei, propun o trecere în revistă a liniilor directoare, general acceptate azi, în studiul evoluției și dispersiei umane. Nu de alta, dar s-ar putea să aveți niște surprize majore atunci când vom începe să demontăm o parte dintre ele.

Spre exemplu, se spune că genul Homo, cel din care facem și noi parte, a apărut în Africa acum circa 2-2,4 milioane de ani, ca urmare a evoluției australopitecilor într-o specie mai evoluată, Homo habilis. Acest pas evolutiv a fost urmat de apariția unui individ de tip nou, perfect vertical, botezat Homo erectus. A fost vorba despre un individ extrem de adaptabil, care părăsea Africa și coloniza Asia și Europa acum circa 1,9 milioane de ani.

Un alt pas important în evoluția speciilor umane îl reprezintă apariția pe scena lumii a unor indivizi cu o capacitate craniană sporită, asta acum circa 600.000 de ani, tot undeva prin Africa, botezați generic Homo helmei. Din rândul acestora ar fi apărut Homo sapiens, fenomen care s-ar fi petrecut acum aproximativ 200.000 de ani, ba chiar 300.000 de ani, după cum spun unii mai entuziaști. De notat faptul că toate aceste schimbări evolutive apar exclusiv pe teritoriul Africii.

Acest prag a fost urmat de dispersia lui Homo sapiens pe tot globul, primii pași de succes fiind efectuați acum circa 60.000 de ani, via Orientul Mijlociu. De ce „de succes”? Pentru că „ai noștri” mai avuseseră tentative nereușite de a părăsi Africa încă de acum 120.000 de ani. Ei ar fi ajuns până prin zona Levantului, ba chiar prin zonele costiere ale Peninsulei Arabice, acolo unde fie au sucombat din cauza lipsurilor, fie au făcut cale întoarsă din cauza condițiilor vitrege.

h2 De ce trebuie corectate vechile ipoteze

Problema cu acest scenariu, repet, general acceptat, este reprezentată de un aspect pe care atât oamenii de știință, cât mai ales jurnaliștii de știință, omit să îl menționeze. Nu vom vorbi aici despre controversele care planează asupra săpăturilor efectuate în siturile africane, ci despre faptul că tot acest tablou evolutiv se bazează strict pe descoperirile arheologice la care aveam acces acum vreo 30 de ani. În fond, pe asta se bazează știința... pe observație și dovezi palpabile. Lucrurile se mai schimbă însă, pe măsură ce noi date încep să apară.

Ei bine, aspectul pe care l-am menționat mai devreme, cel omis de specialiști în relatările lor, este acela că prin anumite zone nu se efectuaseră încă săpături. De asta apăreau ca niște puncte albe pe harta istoriei umanității. Ca un exemplu elocvent, câte lucruri cunoașteți despre paleoliticul din Grecia? Foarte puține. Cele care există sunt cunoscute în general doar de specialiști.

Și asta pentru că, în cea mai mare parte a istoriei recente, săpăturile arheologice s-au concentrat pe perioada elenistică, poate pe Evul Mediu, ba chiar și neolitic, căci există niște culturi superbe pe acolo din perioada respectivă. Dar foarte puțină preistorie. Se poate compara Grecia, din punctul acesta de vedere, cu, spre exemplu, Franța? Franța în care cercetarea siturilor preistorice a început încă de la jumătatea secolului al XIX-lea?

Situația este similară în multe alte părți ale Europei și Asiei. De asta se tot spune că tabloul evoluției umane este departe de a fi complet. Și ajungem astfel acolo unde voiam, de fapt, să vă aduc. La Orientul Mijlociu, respectiv Peninsula Arabică. Dacă ați privi o hartă a distribuției siturilor paleolitice din Orient, ați observa că marea lor majoritate există în Israel și, poate, Siria. De ce? Răspunsul este simplu...pentru că acolo s-a săpat încă din primii ani ai secolului al XX-lea. În rest, mai puțin. E foarte ușor astfel să tragi concluzii greșite.

Iar una dintre aceste concluzii spunea că Peninsula Arabică a oferit doar sporadic coridoare pentru migrația efemeră, via Africa, a pionierilor speciei umane. Pe măsură ce ultimele două-trei decenii au adus și acolo săpături dedicate perioadei paleolitice, lucrurile care au ieșit la iveală, deși foarte puține încă, spun însă o poveste cu totul și cu totul diferită.

Spre exemplu, Arabia a fost departe de a fi oferit doar culoare ocazionale de trecere. Reconstituirile climatice recente confirmă faptul că zona respectivă a fost, în cea mai mare parte a Cuaternarului (adică ultimii 2,5 milioane de ani), una umedă, verde și caldă. Cercetările paleontologice au arătat o bogată faună din care nu lipseau gazelele, elefanții, struții sau hipopotamii. Iar cei urmă, cu tot respectul, numai în mijlocul deșertului nu trăiesc. De fapt, niciuna dintre speciile amintite, și multe altele menționate în registrele fosile, nu își duc existența printre dunele milenare de nisip.

h2 În mai puțin de 30 de ani, Peninsula Arabică a dezvăluit o lume complet neștiută

Chiar dacă se pot număra pe degetele de la două mâini, siturile care au oferit dovezi ale prezenței umane străvechi spun și ele o poveste inedită din istoria veche. Astfel, putem vorbi de dovezi ale existenței umane care încep încă de acum circa o jumătate de milion de ani, fapt ilustrat de fosilele animale cu urme de intervenție antropică, dar și de artefactele litice, descoperite în situl de la Ti’s al Ghadah. Nu departe de acesta, la An Nasim, regăsim o situație similară. Locuri de abataj, material litic străvechi, datate undeva la 300.000 de ani.

Aș dori însă să mă opresc asupra unor situri cheie care fac trimitere, foarte posibil, la specia Homo sapiens. Unul dintre acestea, Jebel Faya, din Emiratele Arabe Unite, spune o poveste mai mult decât interesantă. Situat la doar 55 de kilometri de Golful Oman, situl a fost cercetat în premieră în anul 2003, de către o echipă internațională condusă de britanicul Simon Armitage. Ceea ce a descris arheologul în studiile publicate ulterior cuprinde o succesiune de ansambluri litice, notate de la A la E.

Ceea ce este frapant este că, excepție făcând nivel C (datat la 95.000 -127.000 de ani), unde a fost descrisă o posibilă influență africană, fără însă a se vorbi de o certitudine, toate celelalte culturi materiale „nu se aseamănă cu nicio industrie paleolitică cunoscută”. În opinia lui Armitage, celelalte ansambluri reprezintă „industrii autohtone, fără afinități cu orice cultură materială africană sau din Levant”.

Pe scurt, o evoluție locală. Iar dacă aduci în discuție o astfel de evoluție locală, inevitabil implici o perioadă foarte mare de timp în care comunitățile respective și-a dus existența acolo. În plus, nordul Arabiei Saudite arată inclusiv prezența comunităților neanderthaliene, o dovadă în plus că Peninsula Arabică nu a fost apanajul exclusiv al speciei noastre. De altfel, a apărut inclusiv ipoteza conform cărora și alte specii umane ar fi pătruns în Arabia, dând astfel naștere unor influențe reciproce încă puțin înțelese azi.

h2 Homo sapiens acolo unde nu ar fi trebuit să existe

Un alt sit care oferă informații frapante este cel de la Al-Wusta din deșertul Nefud, Arabia Saudită. De fapt, acesta este singurul sit din peninsula amintită care a oferit fosile umane. Este vorba doar despre o falangă, aparținând unui reprezentant al speciei Homo sapiens, datată la circa 85.000 - 96.000 de ani. Pare infim, raportat la alte zone geografice, însă poziționarea fosilei spune mult mai mult decât ar lăsa să se înțeleagă la o primă vedere. De ce? Pentru că situl se află aproape de zona centrală a Arabiei Saudite, un punct prin care, conform ipotezelor larg acceptate, Homo sapiens nu ar fi avut motive să se aventureze. Nu uitați de ipoteza coridoarelor costiere amintită la început.

Iar situl de la Al Wusta nu este singular prin poziționarea sa. Există și altele care trădează nu doar o trecere pasageră, ci o posibilă continuitate în astfel de zone. Cultura materială asociată cu falanga amintită prezintă similarități cu cea existentă în Israel în aceeași perioadă de timp, mai precis musterianul levantin, dar și influențe locale, fără corespondent. Iar asta se poate traduce printr-o expansiune a acelor comunități din estul Mării Mediterane către Peninsula Arabică, acolo unde au persistat și au început să dezvolte culturi proprii.

Legat de aceste evoluții culturale, trebuie amintit că zorii paleoliticului superior, respectiv a apariției unor industrii litice evoluate, specifice lui Homo sapiens, au loc în Levant. Mai nou, urmele sale au fost descoperite și în Peninsula Arabică. Este vorba despre o cultură materială numită Emiran care apare acum circa 50.000 de ani. Acest facies ar fi evoluat ulterior în Ahmarian și, apoi, în Aurignacian, cultură considerată pentru multă vreme ca fiind prima manifestare culturală a lui Homo sapiens în Europa.

Evident, lucrurile sunt departe de a fi finalizate. Așa cum subliniam, cercetările se află de abia într-o etapă incipientă. Este dificil încă să emiți teorii. Este nevoie de mult mai multe date certe. Însă nu este deloc exagerat pentru a relua vechile ipoteze și pentru a lua deja în calcul posibilitatea unui tablou diferit al dispersiei și evoluției umane, ba chiar a existenței unui creuzet cultural și evolutiv pentru speciile umane care existau în trecutul îndepărtat.

Sursa foto: Dreamstime.com

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă