Darren Cahill e deja istorie pentru Simona Halep! Ce a spus românca despre noul antrenor + temerea pe care o are pentru următorul turneu

1 săptămână in urmă 20

Simona Halep a acceptat despărțirea de Darren Cahill după șase ani de colaborare, spunând că este mai mult decât mulțumită de înlocuitorul australianului, românul Adrian Marcu.

Simona Halep a câștigat numai un meci la Indian Wells, 7-6(2), 6-1 cu Marta Kostyuk, apoi a cedat în mod surprinzător în turul al treilea, scor 5-7, 4-6 cu Aliaksandra Sasnovich! Cu toate că nu a obținut un rezultat satisfăcător în deșertul californian, Simona se declară mulțumită de Adrian Marcu, tehnicianul care a însoțit-o la Indian Wells după despărțirea de Darren Cahill.

Halep se pregătește pentru o nouă provocare, iar săptămâna viitoare va concura la turneul WTA 500 de la Moscova! Românca a dezvăluit care este temerea sa înaintea turneului din Rusia.

Darren Cahill e deja istorie pentru Simona Halep! Ce a spus românca despre noul antrenor, Adrian Marcu

Simona Halep și-a lăudat noul antrenor, pe Adrian Marcu, deși jocul de la Indian Wells a fost dezamăgitor! Despre noua colaborare, constănțeanca a spus: „Foarte bună! Chiar mi-a plăcut foarte mult la acest turneu, este o atmosferă plăcută, un om deosebit și mă simt bine cu el”, a declarat Simona la sosirea pe Aeroportul „Henri Coandă”. Halep l-a angajat pe Marcu chiar înainte de Indian Wells, dar a mai lucrat cu acesta și în sezonul 2013.

Halep nu va zăbovi prea mult acasă, pentru că săptămâna viitoare va participa la Kremlin Cup (Moscova), turneu dotat cu premii în valoare totală de 565.530 de dolari! Simona are temeri în ceea ce privește condițiile de antrenament din Rusia: „La Moscova e greu cu antrenamentul, sunt două terenuri, două săli și nu este comod, mai ales cu restricțiile de acum. Am preferat să vin acasă și să plec peste două zile”,a mai spus Simona, aflată pe locul 17 WTA în acest moment. Sportiva noastră încearcă să-și salveze sezonul la turneul de la Moscova, dar și la Transylvania Open, competiție WTA 250 programată la Cluj-Napoca în perioada 25 – 31 octombrie.

The post Darren Cahill e deja istorie pentru Simona Halep! Ce a spus românca despre noul antrenor + temerea pe care o are pentru următorul turneu appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă