Dări mai mari pentru bucureșteni în acest an - taxa pentru parcarea de reședință crește de peste 7-8 ori / Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului, în Sectorul 2

2 săptămâni in urmă 29

În acest an, bucureștenii vor avea de plătit dări mai mari. Taxa pentru parcarea de reședință crește de la 84 de lei pe an, până la 600 lei (de peste 7 ori) pentru cei care locuiesc în centru și de la 37 de lei pe an la 300 de lei (adică de peste 8 ori) pentru cei care locuiesc la periferie. De asemenea, locuitorii Sectorului 2 sunt obligați să încheie contracte individuale cu operatorul de salubrizare - firma Supercom, pentru că în caz contrar vor plăti o taxă de 21,27 lei/lună, dublu față de cât au plătit în 2021. Dacă fac contracte și colectează selectiv, scapă mai ieftin, cam la jumătate.

Taxa pentru parcarea de reședință crește de la 84 lei/an la 600 lei în centru

Pe 27 aprilie, Consiliul General a aprobat creșterea taxei pentru parcările de reședință până la 600 lei pe an, în funcție de zonă, începând cu 2022. Astfel, pentru zona A taxa este de 600 lei/an, pentru zona B - 500 lei/an, pentru zona C - 400 lei/an, pentru zona D - 300 lei/an.

În centrul orașului este mai scump, iar la periferie mai ieftin.

În 2021, bucureștenii au plătit pentru parcările de reședință: 84 lei/an în zona A, 66 lei/an în zona B, 55 lei/an în zona C, 37 lei/an în zona D.

Sunt și primării de sector care au stabilit reguli diferite. De exemplu, în Sectorul 3 se face licitație dacă există mai multe cereri pentru un loc de parcare liber, iar cine oferă mai mult, acela câștigă. Cel mai scump loc de parcare atribuit în sectorul 3 s-a ridicat la 4.000 lei/an, iar o medie la licitație este de 1.000 lei/an.

Majorarea prețurilor la parcarea de reședință a fost cerută de primarii de sector, motivând că actualul preț este prea mic și nu permite întreținerea parcărilor sau amenajarea unora noi.

Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului menajer în Sectorul 2, se dublează taxa

Consiliul Local al Sectorului 2 a stabilit în luna august cât vor plăti cei care locuiesc aici pentru ridicarea gunoiului menajer. Astfel, pentru ridicarea unei pubele de 120 l de deșeuri reziduale, în care nu se află deșeuri reciclabile, vor plăti 8,24 lei, iar pentru una de 240 l - 16,47 lei. O familie produce cam o pubelă mică pe săptămână, dacă pune separat deșeurile reciclabile. Pentru deșeurile reciclabile, cetățenii vor plăti 0,99 lei pe tonă, fără TVA, prețul fiind subvenționat de primărie. Dacă nu colectează selectiv, tariful este 10,21 lei pe pubela de 120 l și 20,43 pentru pubela de 240 l. Cetățenii pot încheia contracte cu Supercom până la finalul anului.

Tot până atunci, cetățenii vor plăti taxa de 10 lei/lună/pe persoană instituită de primărie, dacă nu încheie contract.

De la 1 ianuarie 2022, Consiliul Local Sector 2 a decis că locuitorii din sector care nu au încheiat până la data respectivă contract individual de salubrizare cu Supercom vor plăti o taxă de de 21,27 lei/lună. La o familie de 3 persoane, asta înseamnă aproape 65 lei/lună, dublu față de situația în care au contract cu Supercom și colectează selectiv.

Prețurile la transportul public, majorate în 2021

De la 1 august 2021, bucureștenii plătesc mai mult pentru și pentru a folosi transportul public. Mai exact, prețul unei călătorii cu metroul a crescut de la 2,5 la 3 lei, iar la STB (autobuz, tramvai, troleibuz) a crescut de la 1,3 lei la 3 lei, noutatea fiind că nu mai este pe călătorie ci pe interval orar, respectiv 90 de minute, astfel că se pot folosi mai multe mijloace de transport cu același bilet.

A fost introdus și un bilet comun Metrorex-STB de 5 lei care acum va oferi acces timp de 90 de minute la ambele rețele de transport.

Un abonament de 24 de ore vcostă 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore - 14 lei. Noutatea la abonamentele de 24 și 72 de ore este că acestea au chiar 24 de ore de la momentul emiterii. S-a eliminat noțiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea „zi”. Sunt și abonamente de o lună, 6 luni și 12 luni. Prețurile sunt de 80 de lei separat pentru fiecare dintre rețele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă