Daniel Pancu a analizat grupa României din preliminariile CM 2022: „Avem o șansă bună la locul doi”. Pe cine vrea să cloneze | EXCLUSIV

2 luni in urmă 1

Antrenorul Politehnicii Iași, fostul internațional Daniel Pancu este de părere că România are șanse reale de a termina pe locul 2 în grupa J de calificare la Campionatul Mondial 2022 din Qatar.

Pancu crede că Germania este aproape imposibil de învins, deși, spune tehnicianul, poate fi obținut un rezultat bun la București, cu multă șansă.

Însă, celelalte echipe din grupă pot fi depășite de tricolorii lui Mirel Rădoi, susține antrenorul celor de la Poli Iași.

„Germania este ca și calificată, dar avem șanse la locul 2. Pentru că Islanda nu va mai fi aceeași de la baraj. Este un schimb de generații, nu cred că echipa va mai fi aceeași. Eu zic că avem o șansă bună. În ultimii ani nu prea vedeam șanse la locul 2, dar acum mi se par chiar mai mari decât în ceilalți ani. Sunt alte grupe mai dificile decât a noastră”, a declarat pentru ProSport Daniel Pancu.

„De ce să nu emitem și noi pretenții la un rezultat bun cu Germania?”

Tehnicianul Iașiului a vorbit și despre șansele tricolorilor în fața Germaniei. „Era mai ușor cu Danemarca decât cu Germania din grupa capilor de serie, clar, dar tot favorită ar fi fost. Încă nu putem emite pretenții cu echipele din prima urnă. Germania e favorită, clar. Dar de ce să nu emitem și noi pretenții la un rezultat bun? Din zece șanse putem avea noi una imensă, să rateze ei foarte mult, dai un gol și poți să-i bați.

De ce să nu emiți pretenții la un rezultat bun cu ei, la București? Printr-o șansă, printr-o conjunctură favorabilă se poate. În rest, dacă ei joacă cu cei mai buni jucători, au de unde alege, șansele sunt spre zero în momentul de față”, a mai spus Pancu.

Atenție la Armenia

Tehnicianul Iașiului avertizează că Armenia va fi o nucă tare în această grupă: „Atenție la Armenia, eu zic că va fi o nucă tare în grupă! Armenia are implementat stilul spaniol, lucrează mulți spanioli în federație, plus antrenorul care e spaniol, nu e nici pe departe adversarul acela din urmă 5-6 ani. Preparatorul fizic pe care l-am avut la Beșiktaș, cu Del Bosque, este la federația armeană de vreo trei ani de zile. Antrenorul e spaniol, au și jucători naturalizați. Plus Mkhitaryan.

Noi nu avem un jucător de nivelul lui Mkhitaryan. Macedonia de Nord este și ea o echipă bună, iar Islanda va fi schimbată. Avea mulți jucători în jurul vârstei de 35 de ani la baraj și probabil vor dispărea din echipă. Dar avem șanse reale la poziția a doua”.

Messi și Ronaldo ar trebui clonați

Tehnicianul Iașiului a vorbit și despre meciurile din etapa a 6-a a grupelor Ligii Campionilor, spunând că îi va ține pumnii lui Mircea Lucescu în tentativa de a se califica în 16-imile Europa League de pe locul 3 în grupa G: „Îmi doresc ca nea Mircea (n.r. Mircea Lucescu) să treacă mai departe, e un garant al succesului la Dinamo Kiev. A ajuns și lider în Ucraina, sper să câștige cu Ferencvaros și să meargă mai departe în Europa League. Iar în celălalt meci din grupă, Messi și Ronaldo, un meci care trebuie urmărit. Doi jucăori care ar trebui clonați, iar cât trăim noi să ne uităm la ei, să vedem cum joacă”.

 

 

The post Daniel Pancu a analizat grupa României din preliminariile CM 2022: „Avem o șansă bună la locul doi”. Pe cine vrea să cloneze | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă