Daniel Niculae, ironii la adresa autorităților: „Le era teamă că aveam prea mulți suporteri pe stadioane” | EXCLUSIV ProSport Live

1 lună in urmă 1

Daniel Niculae, fostul mare jucător al Rapidului, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre absența spectatorilor de pe stadioanele de fotbal.

Din cauza pandemiei de COVID-19, suporterii nu au mai pășit pe un stadion din România vreme de aproximativ un an.

În ultima perioadă, s-a discutat despre propunerea ca suporterii să ocupe doar 30% din capacitatea stadioanelor, iar secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, susține această idee și a declarat chiar că va avea o întâlnire cu ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Daniel Niculae, ironii la adresa autorităților cu privire la absența spectatorilor de pe stadioane

Daniel Niculae nu înțelege de ce autoritățile fug de responsabilitate, în condițiile în care alte evenimente culturale de desfășoară cu spectatori.

„Mi se pare destul de exagerată această nici nu știu cum să o numesc… (n.r. lipsă de asumare) Exact! Așa se întâmplă când se schimbă partidele de la putere. De aceea nici nu se face nimic nicăieri. Cred că le era teamă că aveam prea mulți suporteri pe stadioane. Erau mai mulți în Liga 2. Mi se pare aberant să nu deschizi la 30-40% din capacitatea fiecărui stadion. Privezi oamenii de o bucurie. Sunt mulți microbiști și în weekend preferă să meargă să vadă un meci de fotbal.

Nu cred că s-ar putea păstra o disciplină. Dar eu chiar fac lobby pentru deschiderea stadioanelor, pentru că unii oameni sunt făcuți pentru acest sport. Trăiesc pentru echipele pe care le iubesc”, a spus Daniel Niculae, la ProSport Live.

The post Daniel Niculae, ironii la adresa autorităților: „Le era teamă că aveam prea mulți suporteri pe stadioane” | EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă