Daniel Constantin: „Cred că este eficient ca președintele partidului să conducă guvernul”

2 săptămâni in urmă 28

Daniel Constantin Daniel Constantin

Daniel Constantin a declarat, marți seara, că, în opinia sa, este eficient ca președintele partidului să conducă viitorul guvern, referindu-se la șeful PNL - Florin Cîțu.

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2021, 20:26

SURSĂ: Realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

„Cred că este eficient ca președintele partidului să conducă un guvern sau o coaliție. Vom vedea, pentru că suntem într-o situație specială”, a declarat Daniel Constantin, marți seara, la un post TV.

„Există voință politică să se facă un guvern cât mai repede pentru că știu că toată lumea așteaptă asta, să ne ocupăm de ce e cu adevărat important. În programul de guvernare vor exista măsuri importante și creșteri de venituri, nu știu dacă vorbim de creșteri de salarii, dar cu siguranță vorbim de creșteri de pensii. Va exista un procent important pe zona de investiții. Nu am ajuns la o concluzie în ceea ce privește premierul. Avem un mandat ca viitorul guvern să se formeze în jurul PNL.

E foarte greu acum să se construiască încrederea peste noapte. Să avem încredere că domnul Ciolacu dacă va fi prim-ministru va implementa măsurile noastre liberale, cum și celor de la PSD le e greu. S-a găit această soluție pentru implementarea măsurilor de stânga și de dreapta”, a mai spus Daniel Constantin.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă