Dani Oțil impune reguli stricte familiei din cauza facturii enorme la energie electrică: „Nu facem din noapte zi. Povara o simt cel mai tare în buzunare”

1 săptămână in urmă 10

Dani Oțil este o altă vedetă, care a fost puternic afectată de creșterea prețurilor la energie electrică. Prezentatorul TV a declarat că a luat măsuri împreună cu familia pentru a face economii. Acesta a specificat că a mutat măsuța de machiaj a soției într-un loc cu mai multă lumină naturală pentru a nu mai consuma atâta electricitate.

„Beculețele de afară sunt stinse toate. Am făcut consiliu de familie: am vorbit cu cel mic, am vorbit și cu soția, i-am zis gata cu Netflix, nu facem din noapte zi. I-am mutat și masa de machiaj la lumină, ca să beneficieze de lumina naturală. Nu a venit încă factura la gaze. În orice caz, am luat măsuri de precauție”, a zis Dani Oțil.

Dani Oțil a declarat că deja se confruntă cu câteva probleme de sănătate, asfel că a luat-o pe urmele celor mai în vârstă și a început să stingă luminile în casă și să facă economie la maxim.

„Nu sunt nici bine, nici sănătos, e si vârsta, mă dor toate. Povara o simt cel mai tare în buzunare, ca mi-a venit factura la curent… M-am uitat ieri în extrasul de cont, că se plătește automat, să văd ultimele două facturi. De ieri umblu ca tata prin casă și sting toate luminile. Mai aprind câte o lanternă, seara, să nu zică vecinii ca am murit. L-am tăiat și pe ăla mic de la diverse lucruri, care i se încălzesc electric. L-am scos și din priză. Cine aprinde atâtea becuri? Că eu tot sting. Mi-am stricat ziua. Dacă vezi factura la curent îți strică ziua. Încă nu au venit gazele. La noi, în camera bebelușului sunt 27 de grade. Copilul nu e în camera bebelușului, dar cică acolo îl schimbăm și să fie cald. O să ziceți că sunt zgârcit, că… Cel mai frig se face în pivniță, unde se duce pisica. Am vorbit și cu pisica”, a mărturisit prezentatorul de la Antena 1.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă