Dan Vîlceanu, mesaj pentru "toți sfinții și îngerii din politica românească": Dacă păcatul meu politic e că am fost într-o organizație de tineret a PSD, atunci fie, îl duc așa cum e

2 luni in urmă 31

Noul ministru liberal al Finanțelor, Dan Vîlceanu, impus de către premierul Florin Cîțu, a avut joi, la preluarea mandatului, un mesaj pentru "toți sfinții și îngerii din politica românească", după criticile că înainte de PNL a trecut și prin PSD, conducând chiar filiala Gorj a organizației de tineret: "Dacă acesta este păcatul meu politic, atunci fie, îl duc așa cum e”.

Așteptat de jurnaliști la sosirea la Ministerul Finanțelor, în prima sa zi de ministru, Vîlceanu a vorbit despre afacerile familiei sale, susținând că, "în politică, acuzațiile se fac și fără fundament, de multe ori”. El a ținut să "clarifice" că firma familiei sale a fost înființată în 1997, când el avea 18 ani, astfel că nu se justifică acuzațiile că și-ar folosi părinții paravan pentru afaceri.

Vîlceanu le-a răspuns și celor care îl critică pentru legăturile sale cu PSD, la începutul carierei. Mai exact, el și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009.

  • "Am văzut în această perioadă toți sfinții și îngerii din politica românească, că au sărit să critice acest lucru. Am fost într-o organizație de tineret, în urmă cu mai bine de 10 ani, lucru pe care nu l-am ascuns niciodată și, din contră, îl găsiți pe site-ul Parlamentului, al Camerei Deputaților, în CV-ul pe care l-am depus acolo.
  • Dacă acesta este păcatul meu politic, atunci fie, îl duc așa cum e”, a spus Vîlceanu.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă