Dan Vîlceanu a gafat din prima zi ca ministru al Finanțelor. Economist: A greșit într-un mod nepermis

1 lună in urmă 26

 gov.ro gov.ro
  • Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanţelor, a făcut joi dimineaţă primele declaraţii după numirea sa în funcţie și a făcut și primele greșeli.
  • El a spus că inflaţia nu este la nivel record şi nici nu este 5%, contrazicând datele oficiale ale BNR, despre care noul ministru a spus că sunt doar „o estimare”.

„Inflaţia nu este la nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Naţională. Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta, nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei, nicidecum a creşterii”, a spus Dan Vîlceanu, fără să țină cont de faptul că informațiile statistice oficiale, publicate săptămâna trecută, arată o inflație de 5%.

Mai mult, noul ministru de Finanțe a insistat să declare că „nu există o creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”.

Asta în condițiile în care România a înregistrat creșteri economice în doi ani consecutivi cu inflație negativă. În 2015, creșterea a fost de 3,9%, iar anul următor de 4,8%.

Analistul economic Emilian Duca a spus la Aleph News că speră că aceste declarații eronate ale noului ministru de Finanțe reprezintă „o scăpare”.

„Sperăm că este o scăpare, nu o eroare fundamentală de gândire din partea ministrului finanțelor. Sper cu alte ocazii să fie mult mai atent și să verifice cifrele. Cifrele statistice sunt cele care sunt. Ne sunt independente de voință oricărui politician. Ne-am dori cu toții să fie o inflație redusă și creșterea economică generoasă, dar nu se poate întâmpla acest lucru decât dacă ai niște politice economice înțelepte”, a spus Emilian Duca.

Întrebat dacă declarațiie ministrului reprezintă încredere, analistul economic a răspuns că „este vorba de o scăpare și mai puțin de o înțelegere a fenomenelor economice”.

„Eu sper că este vorba de o scăpare. Cred că a vrut să dea senzația că stăpânește bine domeniul și a greșit într-un mod nepermis pentru un ministru de finanțe”, a completat el.

The post Dan Vîlceanu a gafat din prima zi ca ministru al Finanțelor. Economist: A greșit într-un mod nepermis appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă