Dan Petrescu, impresionat de AZ Alkmaar în meciul cu CFR Cluj: „Așa ceva nu am văzut, cum se lipea mingea de ei!”. Ce spune antrenorul despre șansele de calificare după o nouă înfrângere

3 săptămâni in urmă 15

Dan Petrescu a felictat-o pe AZ Alkmaar, care a arătat foarte bine în fața lui CFR Cluj, și spune că formația din Olanda este atât de puternică încât poate chiar să câștige trofeul Conference League.

CFR Cluj a pierdut cu 2-0 pe terenul lui AZ Alkmaar, în etapa a patra a fazei grupelor Conference League. Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, spune că olandezii formează una dintre cele mai puternice formații pe care le-a întâlnit de când îi pregătește pe ardeleni și spune că aceștia au chiar forța necesară de a câștiga trofeul!

Tehnicianul campioanei României speră în continuare la calificare, cu toate că până acum CFR Cluj nu a reușit să obțină decât un punct din patru meciuri.

Dan Petrescu încă speră după AZ Alkmaar – CFR Cluj 2-0

AZ Alkmaar a învins-o fără mari emoții pe CFR Cluj, 2-0, însă antrenorul Dan Petrescu speră în continuare că elevii săi vor reuși să se califice în primăvara europeană. Campioana României are nevoie de victorie în ultimele două meciuri, cu Randers și Jablonec, pentru a depăși faza grupelor Conference League.

Dan Petrescu a rămas impresionat de ce a văzut la AZ Alkmaar, care are un joc foarte solit, în ciuda faptului că are în componență mai mulți jucători tineri.

„O echipă incredibilă, cu jucători tineri, dar eu zic că nu ne-am făcut de râs. În continuare suntem încă în viață pentru locul doi. Trebuie să câștigăm ambele meciuri. Eu așa ceva nu am văzut, cum se lipea mingea de ei. Fizic am arătat bine, îmi dă speranțe pentru viitor, pentru campionat și meciurile următoare”, a declarat Dan Petrescu pentru sport.ro.

The post Dan Petrescu, impresionat de AZ Alkmaar în meciul cu CFR Cluj: „Așa ceva nu am văzut, cum se lipea mingea de ei!”. Ce spune antrenorul despre șansele de calificare după o nouă înfrângere appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă