Dan Barna spune că USR va propune un Cabinet propriu dacă miercuri nu încep negocierile cu PNL și UDMR

6 zile in urmă 29

Vicepreședintele USR, Dan Barna, a anunțat marți seară că dacă în urma întâlnirii de miercuri dintre liderii partidelor care au făcut parte din coaliția guvernamentală nu se vor deschide negocierile, USR va propune un Cabinet propriu, relatează Agerpres.

„Depinde ce se va întâmpla în dialogul preşedinţilor de mâine după-amiază, dacă se deschid negocierile, pe bune ca să spun, probabil la începutul săptămânii viitoare, s-ar putea luni, marţi, să avem o concluzie. Dacă mâine se spune doar nu discutăm, nu vrem să avem niciun fel de dialog, lucrurile s-ar putea să se rezolve chiar mai repede”, a declarat fostul vicepremier, la TVR.

Barna a precizat că în cazul în care nu se va da startul negocierilor, USR va trece la elaborarea propriului Cabinet, ”care s-ar putea să fie pe vineri sau, cel mai târziu, luni”.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, se va întâlni, miercuri, 13 octombrie, cu președintele PNL, Florin Cîțu, și cel al UDMR, Kelemen Hunor, fără echipe de negociere.

„Asta a fost propunerea domnului preşedinte Florin Cîţu şi, evident, am acceptat-o, pentru că vreau să avem această discuţie indiferent de formă. E important să ne vedem, să discutăm direct şi să vedem care e deschiderea, apetitul colegilor din coaliţie să reîncepem discuţiile serioase, ca să ştim şi noi ce avem de făcut”, a declarat Dacian Cioloș marți seară la B1 TV, potrivit Agerpres, adăugând că USR își dorește refacerea coaliției de guvernare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă