Dan Barna, mesaj la şase ani de la tragedia de la Colectiv: ”Ne luptăm cu delăsarea, amânările, cinismul, corupţia şi meschinăria politică”

1 lună in urmă 12

Vicepreşedintele USR, fostul vicepremier Dan Barna, susţine, într-un mesaj transmis la şase ani de la incendiul din clubul Colectiv, că în această perioadă, în care sistemul medical este „copleşit” şi mor oameni, „înţelegem încă o dată de ce trebuie să fim fermi şi să nu renunţăm la a încerca permanent să reparăm această ţară.

  • „Astăzi, când sistemul nostru sanitar e copleşit şi în fiecare zi pierdem bunici, părinţi, prieteni şi colegi, înţelegem încă o dată de ce trebuie să fim fermi şi să nu renunţăm la a încerca permanent să reparăm această ţară. Sunt şase ani de la tragedia de la Colectiv. Atunci a fost un semnal de alarmă, ne-am dat seama care ne sunt limitele, am decis că fără implicare nu există soluţii. N-a fost suficient, dar lecţia am învăţat-o. Nu e suficient să fie doar unii. E nevoie de mai mulţi şi suntem mai mulţi în fiecare zi”, scrie Dan Barna sâmbătă după amiază pe Facebook.

Liderul USR critică, în acest context, vechea clasă politică, afirmând că trecutul politic şi administrativ se agaţă de funcţii şi de bani.

  • „Ne luptăm cu delăsarea, amânările, cinismul, corupţia şi meschinăria politică.  Ne luptăm cu un trecut politic şi administrativ care se agaţă cu disperare de funcţii şi bani.  Nu e uşor, dar ne luptăm.  Le datorăm asta tuturor celor pe care i-am pierdut de atunci şi până acum”, mai scrie Dan Barna.

sursa: News.ro, sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă