Dan Barna: Florin Cîţu a generat în mod gratuit o criză politică majoră

3 săptămâni in urmă 29

Vicepremierul Dan Barna susţine că prim-ministrul "a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă, pentru o victorie măruntă de orgoliu". "Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluţionare a diferendului. S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă, dar care s-a dovedit incredibil de imatură şi dăunătoare stabilităţii coaliţiei. Florin Cîţu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu. Prima condiţie a unui parteneriat e respectul. Pentru a primi respect trebuie să oferi respect. Astăzi asta nu s-a întâmplat", a scris, miercuri seara, pe Facebook, Dan Barna. El spune că prim-ministrul "ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali". "A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Ştia că suntem corecţi, ştia că eu, personal, dar şi colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Ştia Florin Cîţu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanţă şi eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliţiei, pentru a rămâne concentraţi pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună", arată viceprim-ministrul. Premierul Florin Cîţu a decis miercuri revocarea din funcţie a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   UPDATE Premierul Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu; vicepremierul Barna, interimar la Ministerul Sănătăţii   Decretul privind revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, semnat de preşedintele Iohannis   Barna cere o întrunire de urgenţă a coaliţiei, pentru a discuta despre retragerea încrederii faţă de premierul Cîţu   Barna cere o întrunire de urgenţă a coaliţiei, pentru a discuta despre retragerea încrederii faţă de premierul Cîţu   Orban: Prim-ministrul PNL este Florin Cîţu şi partidul îl susţine   Premierul Cîţu a abrogat Ordinul ministrului Sănătăţii privind stabilirea unor noi reguli pentru carantinare   Ministrul Cercetării: Astăzi premierul a picat un test de leadership
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă