Dan Barna a dezvăluit în emisiunea lui Denise Rifai că tatăl său muncea în Italia, când era el mic. „Plecarea lui a contribuit la maturizarea mea”

1 lună in urmă 1

Vicepremierul Dan Barna, 45 de ani, a povestit în această seară, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, cum erau jocurile copilăriei sale și ce sfat de preț a primit de la tatăl lui.

Președintele USR a fost invitatul ediției de marți, 2 martie, a emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. În interviul-maraton, el a răspuns la o serie de întrebări incomode. A făcut o incursiune în copilăria sa, dar și în viața de familie de atunci, care i-a trezit amintiri emoționante.

„Să dormi liniștit noaptea!”

Barna a dezvăluit ce sfat prețios i-au dat părinții. „Tata mi-a spus, mai ales că am lăsat antreprenoratul pentru politică:«Fă lucrurile astfel încât să dormi liniștit când pui capul pe pernă!». Sunt niște părinți care au încercat de la început să ne susțină pe mine, pe fratele și pe sora mea. Ei ne-au susținut să mergem la facultate, fiindcă ei credeau că dacă vom avea studii, vom avea șanse mai bune în viață. Suntem prima generație din familie cu studii superioare”, a povestit el.

Telefonul de duminică dimineața

Vicepremierul provine dintr-o familie unde tatăl a fost nevoit să plece la muncă în Italia pentru a aduce bani în casă. A povestit cum duminicile, familia se reunea… cu ajutorul unei convorbiri telefonice.

Plecarea lui a contribuit la maturizarea mea, a fratelui, a surorii mele. Am înțeles de copii că de mic trebuie să fii pe picioarele tale. Ne trezeam toți mai devreme duminica dimineața, întrucât ne suna tata de acolo și ne spunea ce-a făcut. Vorbeam o oră, o oră și ceva. La noi era telefonul cu disc care zbârnâia dimineața. Contribuie acest lucru la maturizare.

Dan Barna, în emisiunea lui Denise Rifai:

Muschetarii din Sibiu

Navigând prin copilărie, și-a amintit ce roluri juca alături de amicii săi. Și-a dorit să fie scafandru, apoi arheolog, dar eroul său era din „Cei trei muschetari”.

„Eram aventurier! Aveam o imaginație bogată în copilărie, aveam roluri pe care le împărțeam cu copiii. Eu eram D’Artagnan, de exemplu. Erau niște catacombe vizavi de școala noastră, foste depozite în vremea cetății burgului. Fugeam în pauze și ne imagineam acolo dueluri. Având puține jucării materiale, că nu existau atunci, compensam prin imaginație. Citind foarte mult, fiindcă nu aveam televizor decât două ore pe zi”, s-a confesat politicianul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă