Dan Alexa, prima reacție după calificarea în play-off: „Sunt supărat!” ASU Poli a pierdut la Chiajna, dar se va bate pentru promovare

2 săptămâni in urmă 1

ASU Poli a pierdut ultimul meci din sezonul regular, 0-2 la Chiajna, dar bănățenii se vor bate în cele din urmă pentru promovare. Echipa lui Dan Alexa a prins in extremis locul 6, iar antrenorul nu și-a ascuns dezamăgirea.

ASU Poli se va bate cu FC U Craiova, dar și cu „frații” de la Rapid, care s-au calificat în play-off, după victoria dramatică de pe terenul lui Metaloglobus.

ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Dan Alexa, prima reacție după calificarea în play-off: „Sunt supărat!” ASU Poli a pierdut la Chiajna, dar se va bate pentru promovare

Eu sunt supărat că am făcut asemenea greșeli după un eveniment cu asemenea încărcătură. Mă bucur că ne-am calificat, ne-am îndeplinit obiectivul.

Eu mă bucur și că ne-am calificat în fața unor antrenori cu nume, Enache, Viorel Moldovan, de care nu poți spune că nu sunt mari, chiar dacă nu au reușit calificarea.

Am preluat din mers totul, e muncă de un an de zile. Ne-am atins obiectivul, avem și un semn de întrebare, că nu reușim un joc bun în meciurile cu echipele mari.

Distanța nu e foarte mare, va fi un playoff disputat, avem experiență, va trebui să o arătăm în playoff. Avem șansa noastră, e munca unui an de zile, trebuie să fim fair și să spun asta.

Mi-a ridicat multe semne de întrebare meciul ăsta, avem probleme cu meciurile decisive și nu ar trebui”, a declarat Dan Alexa.

Echipele care au prins un loc care duce în play-off după ultima etapă sunt: U Craiova, Călărași, Mioveni, Rapid, Csikszereda și ASU Poli.

Clasamentul final din sezonul regular al Ligii 2

1. Craiova – 35p
2. Călărași – 34p
3. Mioveni – 33p
4. Rapid – 33p
5. Csikszereda – 32p
6. ASU Poli – 32p

ECHIPELE DE START:

CONCORDIA CHIAJNA: Chesneau – Borța, Bg. Manole, L. Ion, Cherecheș, Biceanu, Rosado, Hergheligiu, M. Dumitru, Ciucureanu, Gab. Deac
Antrenor: Claudiu Niculescu

ASU POLI: Hindrich – Sofran, Mera, Scutaru, Ignea, Codrea, Plazonja, Sg. Popovici, Pamfile, D. Radu, Casado
Antrenor: Antonio Foale

The post Dan Alexa, prima reacție după calificarea în play-off: „Sunt supărat!” ASU Poli a pierdut la Chiajna, dar se va bate pentru promovare appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă