Dacian Cioloş: „Preşedintele ne-a spus că nu intenţionează să se implice direct în negocieri de alianţe între partide, deci din acest punct de vedere nu am aşteptări”

6 zile in urmă 28

Marti, 12 Octombrie 2021, ora 22:59

0 citiri

 „Preşedintele ne-a spus că nu intenţionează să se implice direct în negocieri de alianţe între partide, deci din acest punct de vedere nu am aşteptări”

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, afirmă că dacă USR va avea funcţia de prim ministru într-o coaliţie cu PNL şi UDMR ar fi normal să existe din partea partenerilor USR "pretenţia" reîmpărţirii portofoliilor din Guvern. "Dânsul (preşedintele Klaus Iohannis - n.r.), la întâlnirea pe care am avut-o, ne-a spus destul de clar că nu intenţionează să se implice direct în negocieri de alianţe între partide, că ăsta e rolul partidelor, că lucrurile astea se petrec în Parlament sau între liderii partidelor, deci din acest punct de vedere nu am aşteptări", adaugă Dacian Cioloş.

"Cred că nu ca aici va fi blocajul. Evident că dacă noi avem premierul, e normal să existe pretenţii să rediscutăm anumite portofolii. Deci nu aici va fi blocajul. Important e să începem discuţiile şi să ne punem de acord în primul rând pe nişte obiective politice pe această coaliţie reformată, pe nişte reforme, pe nişte decizii care vor fi luate în perioada următoare. Eu cred că oamenii acuma - cei care se uită pe factura de gaze, cei care se uită că apropiaţi de-ai lor mor prin spitale sau stau pe holuri pentru că nu mai au locuri în spitale - nu sunt atât de interesaţi de cum împărţim portofoliile, ci cât de repede avem un guvern care poate să ia măsuri”, a declarat Dacian Cioloş, marţi seară, într-o emisiune B1 TV.

El a subliniat importanţa implicării premierului în vederea îmbunătăţirii relaţiei dintre miniştri.

"Domeniile astea sunt gestionate de un guvern care trebuie să lucreze în echipă. Indiferent cine va avea un portofoliu sau altul, trecutul recent a demonstrat că un guvern de coaliţie poate să funcţioneze atunci când el lucrează în echipă şi premierul moderează relaţia dintre miniştri, indiferent că ei vin de la un partid sau altul, ca să poată să ia decizii în situaţii dificile. Sigur că e interesant pe colţul mesei să discuţi, să faci calcule, cine ce portofoliu are.

Nu am discutat în partid lucrurile astea, pentru că nu suntem încă acolo. Deci degeaba ne apucăm noi să spunem dacă vom pune un secretar de stat într-o parte sau luăm o agenţie, dacă noi nu ştim încă dacă vom putea continua sau nu această coaliţie. Nici eu nu cred - cunoscându-ne partenerii, şi pe cei de la PNL şi de la UDMR - nu cred că aici vor începe discuţiile în primul rând”, a adăugat preşedintele USR.

Premierul desemnat a menţionat că preşedintele Klaus Iohannis i-a spus "destul de clar" că nu se va implica în negocierea dintre partide.

"I-am promis că o să-l ţin la curent şi după discuţia pe care o să o am mâine (miercuri, cu liderii PNL şi UDMR - n.r.) o să îl informez despre concluzii. Pe de altă parte, dânsul, la întâlnirea pe care am avut-o, ne-a spus destul de clar că nu intenţionează să se implice direct în negocieri de alianţe între partide, că ăsta e rolul partidelor, că lucrurile astea se petrec în Parlament sau între liderii partidelor, deci din acest punct de vedere nu am aşteptări. (...) Acuma, am experienţa şi din 2015-2016 aici în ideea în care mergem cu un guvern pe care îl dorim aprobat în Parlament sigur că va fi importantă şi relaţia asta cu preşedintele pe acele ministere (care au reprezentanţi în Consiliul Suprem de Apărare a Tării - n.r.), dar să ajungem acolo, întâi”, a mai afirmat Dacian Cioloş.

Citeste si:

Se joacă Iohannis de-a guvernul călcând peste cadavre?

Peste 200 de oameni au murit în ultima zi de coronavirus, secțiile de terapie intensivă sunt pline, spitalele nu mai au loc nici pentru alte boli. Toată vara guvernul s-a relaxat....

 „PNL va discuta cu domnul Cioloș după ce acesta va găsi soluția unei majorități cu aliații săi de la moțiune”

Președintele PNL, Florin Cîțu, a reacționat luni, 11 octombrie, după anunțul președintelui Iohannis privind desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier. Acesta a susținut că...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

Adevarul.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă