Dacian Cioloș: „L-am rugat pe președintele Iohannis să ne întâlnim pentru a media criza. Nu am primit răspuns”

1 lună in urmă 21

Mai mult, Dacian Cioloș a spus că și Dan Barna l-a sunat anterior pe președintele Iohannis, dar acesta nu i-a răspuns.

„Am încercat să discutăm cu președintele, dar nu s-a putut. I-am trimis un mesaj în care l-am rugat să ne întâlnim şi am spus că era bine să ne fi întâlnit înainte de a se declanşa criza.

În ziua în care a apărut această situaţie, dimineţa am convenit cu Dan Barna să-l contacteze şi să încercăm să avem o discuţie cu preşedintele şi înţeleg că nu primise răspuns”, a spus Cioloș la Digi 24.

Întrebat dacă așteaptă medierea președintelui Iohannis, Dacian Cioloș a spus: „Evident că e binevenită în orice moment. Noi am depus moţiunea de cenzură. Am fi vrut să discutăm înainte de asta, să vedem formula prin care putem merge înainte cu un alt premier pentru că, din păcate, Florin Cîţu nu mai prezintă încredere pentru noi. Am avut o discuţie cu Biroul Naţional al USR PLUS”.

Cioloș a explicat că USR PLUS își dorește continuarea coaliției, dar nu cu Florin Cîțu în fruntea Guvernului.

„Vrem să continuăm în această coaliţie, dar nu putem continua cu un premier care nu încearcă să ne adune la aceeaşi masă, ci îşi foloseşte prerogativele în mod discreţionar ca să-şi impună proiecte care lui i se par importante în campania internă.

PNL are tot dreptul să propună premierul, dar dacă vrei o coaliţie, ţii cont şi de părerea celorlaţi. Noi vrem doar să avem un premier cu care să putem lucra într-o relaţie de încredere. Evident că e important să aibă şi susţinerea partidului pe care-l propune”, a mai spus Cioloș.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă