Dacă nu e Simona Halep e Raluca Olaru. România va avea şi anul acesta o reprezentantă la Turneul Campioanelor

1 lună in urmă 27

”Sunt fericită şi mândră să anunţ că eu şi cu @nadiakichenok ne-am calificat să mergem la @wtafinals în Guadalajara, ca echipa a 9-a! Va fi pentru prima oară când voi fi prezentă la Turneul Campioanelor, chiar dacă în postura de echipă de rezervă. Un mod frumos de a încheia acest an foarte bun! Ne vedem în curând, Mexic!”, a transmis Raluca Olaru, pe Instagram.

Olaru şi Kicenok au jucat împreună patru finale în acest an, câştigând titlurile la Sankt Petersburg şi Chicago, dar pierzând ultimul act la Bad Homburg şi Moscova.

Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), Shuko Aoyama/Ena Shibahara (Japonia), Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia), Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Demi Schuurs (Olanda), Samantha Stosur (Australia)/Shuai Zhang (China), Alexa Guarachi (Chile)/Desirae Krawczyk (SUA), Darija Jurak (Croaţia)/Andreja Klepac (Slovenia) şi Sharon Fichman (Canada)/Giuliana Olmos (Mexic) sunt cele opt perechi calificate pentru proba de dublu de la Guadalajara.

Deşi obţinuseră biletele pentru Mexic, perechile Coco Gauff/Caty McNally (SUA) şi Gabriela Dabrowski (Canada)/Luisa Stefani (Brazilia) nu vor participa, oferind astfel şansa cuplului Fichman/Olmos să acceadă la turneul de final de sezon.

Citeşte şi Emma Răducanu a făcut furori pe covorul roșu la gala celui mai prestigios eveniment de modă din lume

În paralel, Simona Halep candidează la titlul de cea mai frumoasă lovitură a lunii octombrie în tradiţionala anchetă organizată de site-ul WTA.

Halep a fost nominalizată cu o lovitură în lung de linie care i-a adus punctul de 5-2 în setul al doilea al meciului cu Gabriela Ruse, din primul tur la Transylvania Open, săptămâna trecută. Halep s-a impus cu 6-1, 6-2 şi s-a calificat în optimi.

Citeşte şi Simona Halep, învinsă de Anett Kontaveit în finala de la Transylvania Open

Contracandidatele sale sunt spaniola Garbine Muguruza (cu o fază de la meciul cu australianca Ajla Tomljanovic, în turul al doilea la Indian Wells), germanca Angelique Kerber (cu o lovitură din meciul cu jucătoarea cehă Katerina Siniakova, din turul al doilea la Indian Wells), estoniana Anett Kontaveit (cu o fază din meciul cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, în finala de la Moscova).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă