Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru detenția „arbitrară” a 427 de magistrați, după lovitura de stat eșuată din iulie 2016

1 săptămână in urmă 23

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Turcia pentru menţinerea „arbitrară” în detenţie a 427 de magistraţi, după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, informează AFP, citată de Agerpres.

În unanimitate, judecătorii europeni au apreciat că Ankara a încălcat „dreptul la libertate”, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin plasarea în detenţie provizorie a acestor 427 de magistraţi.

Aceşti judecători şi procurori care profesau în numeroase jurisdicţii, inclusiv la Curtea de Casaţie şi la Curtea Administrativă Supremă, au fost arestaţi şi plasaţi în detenţie pentru „suspiciune de apartenenţă la FETO”, detaliază CEDO într-un comunicat.

În terminologia autorităţilor turce, FETO este acronimul care desemnează „Organizaţia Teroristă a Susţinătorilor lui Fetullah” Gulen, acuzat că a pus la cale tentativa de puci.

CEDO a condamnat Ankara la plata a 5.000 de euro pentru fiecare dintre aceşti magistraţi, pentru daune morale.

După puciul eşuat din 15 iulie 2016, autorităţile turce au lansat epurări de o amploare fără precedent împotriva presupuşilor susţinători ai lui Fetullah Gulen, dar şi împotriva unor opozanţi kurzi, militari, intelectuali sau jurnalişti, arestând zeci de mii de persoane.

Cu această ocazie, un decret a dus la revocarea a 2.847 de magistraţi, suspectaţi de apartenenţă la FETO, puterea turcă estimând că această poziţie este „incompatibilă cu principiul imparţialităţii”, aminteşte CEDO.

Turcia a fost condamnată de mai multe ori în ultimele luni de CEDO pentru încălcări ale drepturilor omului comise în timpul acestor persecuţii.

Sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă