Curtea de Apel Bucureşti decide astăzi dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar

1 lună in urmă 3

Curtea de Apel Bucureşti decide vineri dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar după decizia de condamnare la 8 ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009, decizie care nu e definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti decide astăzi dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti decide astăzi dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar

Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorii CAB vor trebui să se pronunţe cu privire la ”luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP) luarea măsurii preventive a controlului judiciar”. Şedinţa este programată la ora 11:00, relatează news.ro. Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. Sumele care au făcut obiectul luării de mită vor fi confiscate de la Udrea. Decizia nu este definitivă.

Fostul ministru Elena Udrea a afirmat că sentinţa a fost pentru ea un şoc şi că a revenit în ţară convinsă că ceva s-a schimbat în Justiţie. În opinia Elenei Udrea, judecătoarea din dosarul său ”a dat o decizie absurdă”. ”Nu ştiu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înţeleg cum va dormi această femeie liniştită la noapte”, a declarat Elena Udrea imediat după decizia instanţei.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

elena udrea control judiciar curtea de apel bucuresti
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă