Curtea de Apel Bucureşti a anulat Ordinul lui Arafat de prelungire a carantinei cu 3 zile în Timișoara

1 lună in urmă 3

Curtea de Apel Bucureşti a anulat Ordinul prin care şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile la Timişoara în perioada 22-24 martie, peste hotărârea luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Nica.

Declarațiile lui Nica de pe Facebook:

Instanța a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenție abuzivă și nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau viețile cetățenilor. Timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local decizia nedreaptă și ilegală. Nu-mi rămâne decât să vă încurajez să respectați cu sfințenie regulile, cu speranța ca, prin efortul comunității, rata de infectare să scadă natural și să ieșim cât mai repede din carantină.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, miercuri, prelungirea carantinei pentru Timişoara şi localităţile învecinate. Timișoara este în carantină din 8 martie, când rata de infectare era de 7,49 cazuri la mia de locuitori, iar miercuri a ajuns la 8,43, conform Prefecturii.

La sfârșitul săptămânii trecute, Comitetului Județean pentru Situații Urgență a hotărât să nu fie prelungită carantina, dar decizia a fost întoarsă de Raed Arafat. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a decis prelungirea carantinei cu 72 de ore, iar hotărârea a dus la un război politic.

Șeful Consiliului Județean, liberalul Alin Nica, a susținut că decizia luată la nivel central este una abuzivă. El i-a transmis secretarului de stat Raed Arafat că, în loc să impună restricţii, ar face mai bine să reoperaţionalizeze unităţile mobile de ATI din curtea Spitalului Municipal Timişoara, un TIR care stă nefolosit de patru luni, "iar noi ne plângem că nu avem locuri la ATI şi din această cauză punem carantină pe 400.000 de locuitori".

Carantinarea Timișoarei: Dominic Fritz: Măsurile nu sunt o pedeapsă / Alin Nica, atac dur la Arafat: Luăm în calcul să atacăm decizia în instanțăDominic Fritz, după prelungirea carantinei la Timișoara: Mă aștept ca aceleași măsuri să se aplice și în București. Timișorenii merită claritate din partea conducătorilor
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă