Curtea Constituțională a respins legea PSD privind plafonarea dobânzilor la credite

3 săptămâni in urmă 15

Curtea Constituțională (CCR) a admis joi sesizarea depusă de PNL împotriva legii PSD care prevedea plafonarea dobânzilor la credite, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Curții.

Proiectul prevedea că, în cazul creditelor imobiliare, dobânda anuală efectivă (DAE), nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referință a BNR. De asemenea, mai prevedea actul normativ, în cazul creditelor de consum, DAE nu putea depăși cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referință a BNR.

În martie 2019, CCR a mai respins o lege similară inițiată tot de PSD.

Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curții de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal în luna mai a anului trecut, după ce, în aceeași lună, Camera Deputaţilor a dat a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al PSD privind ”protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne”.

Una dintre prevederile legii (art. 5) statuează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.

Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

În cadrul dezbaterilor din plenul camerei, deputata USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.

„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat la rândul său că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă