Cum vor arăta staţiile de metrou din Cluj. A fost aprobat studiul de fezabilitate VIDEO

2 săptămâni in urmă 22

Cum vor arăta staţiile de metrou din Cluj. Studiul de Fezabilitate pentru construirea metroului care va lega oraşul de Zona Metropolitană Cluj a fost aprobat în de Consiliul Local.

Primarul Emil Boc a anunţat pe reţelele de socializare că studiul de fezabilitate pentru construirea metroului din Cluj a fost aprobat.

„În ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca a fost aprobat proiectul privind Studiului de fezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții ‘Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj:

Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții’– componenta investițională Magistrala I de Metrou.

Opțiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Florești – Piața Unirii – Piața Mărăști – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km și va dispune de 19 stații.

Investiția totală: 2.052.196.984 EURO. Durata de realizare a investiției va fi de 128 de luni, iar finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: PNRR, POIM, Alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs”, a scris pe Facebook Emil Boc.

Citeşte şi România va cumpăra 37 de trenuri electrice de la Alstom. Cum vor arăta şi pe ce rute vor circula GALERIE FOTO

După ce au fost analizate mai multe scenarii, autorii studiului de fezabilitate au stabilit că cea mai bună variantă este metroul uşor pe traseul: Floreşti – Piaţa Unirii – Piaţa Mărăşti – Bulevardul Muncii / Europa unită / Depou Sopor. 

Vor fi 19 staţii subterane şi un depou suprateran, cu o capacitate de transport nominală maximă la interval de 90 de secunde de 15.200/21.600 de pasageri pe oră şi sens (40 de trenuri pe oră şi sens).

Trenurile de metrou vor fi prevăzute cu tehnologie fără mecanic „driverless”, ceea ce înseamnă că personalul nu este necesar la bord, potrivit Adevarul.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 10 ani (128 de luni). Proiectarea preliminară durează 18 luni, proceduri de licitaţie – 14 luni, proiectare şi execuţie lucrări inclusiv achiziţie material rulant 96 de luni.

Finanţarea investiţiei se va face de la bugetele locale ale municipiului Cluj-Napoca şi ale Floreştiului, respectiv din PNRR, Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Transporturi şi fonduri de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Citeşte şi Autostrada A7 care leagă Moldova de București și metroul din Cluj, finanţate prin PNRR. Când vor fi gata

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă