Cum umfli un CV ca să lucrezi în străinătate: cazul kinetoterapeutei care spune că a lucrat 16 luni la o firmă din Turnu Severin, la care a făcut practică de câteva ori

2 luni in urmă 4


Libertatea a prezentat situația Lidiei Stoica, căsătorită Cupșa, 28 de ani, care a obținut o diplomă de kinetoterapeut de la Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova (2014-2017 licență, 2017-2019 master), deși ea locuia în Franța (unde se află și în prezent) în acea perioadă. Ziarul a primit ulterior C.V.-ul femeii. Aceasta spune că a lucrat în două cabinete de kinetoterapie, unde, de fapt, a făcut doar practică, atunci când venea în vizită din Franța.


08/02/2017–23/03/2018 Kinésithérapeute SC MPD Aurora-Impex SRL, Craiova (Roumanie);02/04/2018–16/08/2019 Kinésithérapeute Fix Kinetic Clinic SRL, Drobeta-Turnu Severin (Roumanie).

Așa își descrie Cupșa experiența profesională în C.V.-ul cu care aplică la posturi de kinetoterapeut în Franța. Libertatea a sunat la cele două locuri de muncă declarate de femeie. 


CV-ul Lidiei Cupșa

Prima dată la Fix Kinetic Clinic SRL, în Turnu-Severin, unde Lidia Cupșa ar fi lucrat, conform CV-ului, timp de un an și 4 luni.


Responsabilii companiei au primit datele femeii și au revenit cu detalii ulterior.


- Doamna Cupșa Lidia, domiciliată în Craiova, din ce văd eu aici, a fost una dintre practicantele pe care le-am avut la început.


- Ce înseamnă la început?- La început… 2018-2019, ceva de genul. A venit când putea, venea destul de rar, nu știu să vă zic când venea, de câte ori a venit. Cert e că voia să învețe meserie. Nu a lucrat nicidecum full-time, a declarat pentru Libertatea un reprezentant de la Fix Kinetic Clinic SRL.


Lidia Cupșa a plecat la Fix Kinetic Clinic SRL cu o adeverință de practică, iar în C.V. spune că a lucrat acolo un an și patru luni. 


Ceilalți nu au răspuns solicitării


La cealaltă sală de kinetoterapie unde femeia spune că a lucrat ni s-a spus că vom fi contactați pentru a vorbi despre acest caz, însă ulterior nu am mai primit niciun răspuns. 


Conform surselor din domeniu care au discutat cu Libertatea și care o cunosc pe Lidia Cupșa, aceasta nu are pregătire adecvată în domeniul kinetoterapiei, un domeniu în care abilitățile practice ale profesionistului decid viitorul pacientului. 


În același timp, în perioada în care femeia pretinde că lucra la cabinetul de kinetoterapie din Craiova, aceasta era în Franța.


Când pretinde că lucra la cabinetul de kinetoterapie din Craiova, Lidia Cupșa era în Franța. A postat fotografii din călătoriile făcute în acea perioadă pe o rețea de socializare

Echivalarea studiilor în Franța se face în conformitate cu Directiva 2005/36/CE cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale și cu Codul Sănătății Publice din Franța. Practic, se urmăresc diferențele din programa școlară și există două etape - un stagiu în spital (persoana în cauză e nevoită să caute spitalul unde să fie primită să facă practică); plus un examen oral în care i se testează limba și i se dau niște cazuri clinice de rezolvat.


Conform informațiilor primite de ziar, Cupșa mai trebuie să dea examenul, apoi poate profesa meseria pe care a studiat-o la zi în România pe când locuia în Franța.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă