Cum sună maneaua lansată de Loredana Groza și ce spun fanii artistei. „Ce faci tu acum nu se numește muzică”

2 săptămâni in urmă 43


Loredana Groza, 50 de ani, s-a lansat în manele. Piesa „Fericire” a strâns peste 1.500.000 de vizualizări pe YouTube în nici 48 de ore de la lansare. În noul material, Loredana cântă împreună cu Jador, Florin Salam, Nicu Paleru, Ștefan de la Bărbulesti, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova sau Vali Vijelie. Fanii au păreri împărțite despre noua „orientare” a artistei din Onești.


„Muzica este iubire! Muzica este #Fericire! Muzica este un limbaj universal, trece dincolo de limbă, culoarea pielii, conturi în banca... de fiecare dată am cântat cu plăcere orice gen muzical. Am fost primul artist din Romania care a facut crossover cu hip hop, muzică lăutăreasca, folclor, gypsy music, electro, trap... reușind să scot din underground, în atenția marelui public, artisti și stiluri muzicale diferite”, a explicat Loredana, pe pagina sa de Facebook, la o zi după lansarea piesei, pe 23 aprilie.


Proiectul și melodia au fost concepute de Costi Ioniță, versurile au fost scrise de Alina Manolache, iar videoclipul la fost filmat de Alex Ceuşu.


De fiecare dată ma implic total, cu pasiune, în orice proiect. Le mulțumesc fanilor mei și tuturor pentru că m-au făcut să ma simt ca o regină.

Loredana Groza:

Semnat „Tzuki Lori din Onești”


Artista, care semnează ultimele postări cu Tzuki Lori din Onești, a distribuit și sâmbătă melodia pe contul ei de Facebook, părând că nu-i pasă de criticile unor dintre cei 1.200.000 de urmăritori.



Pentru tine, pentru, pentru tine mi-aş da inima oricând/Pentru tine, pentru, pentru tine aş da zece vieţi la rând /Dimi, dimi, dimineţile cu tine sunt faine chiar şi reci

Debutul piesei „Fericire”, cântat de Loredana:

Părerile despre producția care o are pe Loredana în prim-plan sunt împărțite.


Admiratori și critici


„Lori, mulțumim pentru că de fiecare dată ne surprinzi super plăcut cu piesele tale. Pentru mine personal ești numărul 1m, ține-o tot așa. Te respect maxim”, scrie cineva, entuziasmat. ”Oricum, ești una dintre cele mai bune voci de la noi din România, dacă nu cea mai bună, și orice ai alege să cânți îți iese perfect. Așa că... păstrați-vă hate-ul, dragi fani”, completează alt admirator.


„Te-ai dat cu maneliștii? Mi e dor de Loredana aia cu voce, nu asta obsedată de imagine si de mesaje subliminale pentru bărbați neîmpliniți!”, „Ți-a luat Salam maşină?”, „În ce hal s-a degradat. Eu nu pot să cred, nu-mi aduce aminte de nimic din Loredana”, „Ce faci tu acum nu se numește muzică", „Ai luat-o pe căi greșite, îți apreciez stilul de acum câțiva ani și vocea care este unicat, dar...”, scriu cei care o contestă pe Lori.


Unii critici au amendat și ținuta cântăreței: „Câteodată exagerezi în vestimentație, îți stă mai bine decentă”, „Numai tu iți expui mai mult corpul decât glasul, „Unde este eleganța și rafinamentul”.


Artista poartă două ținute spectaculoase în videoclip. Una dintre ele este foarte sexy și cuprinde cu body negru cu multe detalii colorate, în timp ce pe cap are o bijuterie impresionantă. Cea de-a doua ținută este complet albă și asortată cu cântăreții de muzică de petrecere cu care a semnat această colaborare. Rochia mulată pe corp îi pune în valoare formele lucrat la sala de fitness.


Într-o postare pe Facebook, Loredana spune că s-a simțit „ca o regină”.



La mare căutare pe YouTube


Piesa Loredanei alături de maneliști are în acest moment 1.587.577 de „views” și e pe pe primul loc YouTube Trending România


Și artista a remarcat că maneaua este la mare căutare, ajungând chiar pe locul 8 mondial, o premieră pentru muzica din România.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă