Cum sună cea mai nouă melodie scoasă de Nicolae Robu, fostul edil al Timișoarei

1 săptămână in urmă 22

Nicolae Robu, fost primar al municipiului Timişoara, și-a publicat, pe pagina sa de Facebook, cea mai recentă creație muzicală: un cântec pe versurile poetului Mihai Eminescu, pentru care a realizat un clip video la nivel de amator, relatează news.ro.

„Liber de responsabilități publice pentru prima oară în ultimii 32 de ani, am avut în 2021 o cu totul altfel de viață decât în anii precedenți, o viață foarte frumoasă, cum, în mod diferit, desigur, foarte frumoasă mi-a fost și în anii precedenți”, a scris fostul edil, adăugând că anul trecut a scris și publicat o carte de 285 de pagini și a dat la tipar o alta de 410 de pagini.

Printre obiectivele atinse în 2021 de Nicolae Robu se numără și finalizarea uneia din compozițiile sale muzicale „mai vechi”.

„Această compoziție se cheamă «Dintre sute de catarge», ca minunata poezie a marelui poet Mihai Eminescu, pe versurile căreia, inspirat de ea, am compus-o”, a precizat fostul primar.

„În prima zi din an, zi de repaus, inclusiv pentru mine, am încropit, pe telefon, un suport video pentru piesă, gândit «de uz intern», adică: la nivelul familiei mele. Ei bine, mă încumet, acum, să fac public «clipul» – acceptaţi, vă rog, abuzul de limbaj – cu piesa «Dintre sute de catarge» însoţită de suportul video pomenit”, a mai scris Nicolae Robu.

”Vă dezvălui că am în plan un clip adevărat, profesionist, realizat cu specialiști în domeniu”, a mai precizat Nicolae Robu.

Fostul edil a mai ținut să dezvăluie și faptul că intenționează să realizeze și „un clip adevărat, profesionist, realizat cu specialişti în domeniu”.

Nu este pentru prima dată când Nicolae Robu, pasionat nu doar de muzică, ci și de fotbal, îşi publică pe Facebook una dintre melodiile sale. În trecut, când conducea administrația municipiului Timişoara, Nicolae Robu a compus melodia „Ca marea”, în urma unui concediu.

Ulterior, el a anunţat că intenţionează să înregistreze un album cu cântecele sale, însă acest lucru nu s-a mai materializat până în prezent.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă