Cum se va face școală în semestrul II. Precizările ministrului educației

3 luni in urmă 15


Ministerul Educației a venit, luni, cu noi precizări cu privire la modul în care se vor desfășura orele în următoarea perioadă. Reprezentanții din Educație spun că va fi analizată evoluția situației epidemiologice până la începerea semestrului II, însă, până atunci, cursurile preuniversitare rămân în online pentru a evita răspândirea virusului, potrivit Edupedu.


„Începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.


Menționăm că, în funcție de evoluția situației epidemiologice care a generat decizia inițială de suspendare și de hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va analiza și stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Educației și citat de Edupedu.


Reacția vine după ce noul secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, a declarat pentru Edupedu.ro că speră “ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față”.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă