Cum se modifică circulația metroului pentru evitarea aglomerării. Anunțul Metrorex

1 lună in urmă 14

Aglomerație la metrou, după ce o șină s-a defectat între stațiile Mihai Bravu si Dristor 1Aglomerație la metrou, după ce o șină s-a defectat între stațiile Mihai Bravu si Dristor 1
  • Metrorex a dispus mai multe măsuri pentru evitarea aglomerării în stațiile și trenurile de metrou.
  • Conducerea companiei precizează că, încă de la începutul pandemiei, a implementat un plan de măsuri menit să asigure protecţia publicului călător.

Suplimentarea trenurilor şi sosirea alternativă a trenurilor la acelaşi peron reprezintă o parte dintre măsurile luate de Metrorex pentru evitarea aglomeraţiei.

Potrivit Metrorex, conducerea companiei a avut joi o întâlnire cu prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, în cadrul căreia s-au discutat şi stabilit mai multe măsuri pentru prevenirea şi limitarea infecţiei cu Coronavirus la metrou.

Conducerea companiei precizează că, încă de la începutul pandemiei, a implementat un plan de măsuri menit să asigure protecţia publicului călător.

Printre acestea se numără măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, redistribuirea personalului de pază, dezinfectarea balustradelor, glafurilor, parapeţilor, a aparatelor de taxare, a lifturilor, a scărilor rulante şi a automatelor de vândut cartele.

De asemenea, publicul călător este sfătuit să achiziţioneze titlurile de călătorie de la automatele sau să folosească plata cu cardul bancar/telefon mobil/dispositive electronice, direct la porţile de acces.

Totodată, Poliţia Metrou patrulează în cele 10 staţii cu trafic intens de călători (Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Dristor, Nicolae Grigorescu, Eroilor, Basarab, Gara de Nord, Piaţa Sudului, Eroii Revoluţiei, Obor).

Pentru evitarea aglomeaţiei, Metrorex a dispus ca:

·sosirea trenurilor la acelaşi peron, în staţiile aglomerate, să se realizeze pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp;

-la orele de vârf de trafic, s-a luat măsura introducerii de trenuri suplimentare;

-prin instalaţiile de sonorizare ale staţiilor, se solicită călătorilor păstrarea distanţei sociale şi purtarea măştilor de protecţie. Aceleaşi informaţii se regasesc la infochioşcuri, pe afişele din trenuri şi pe site-ul oficial al Metrorex.

-au fost marcate cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri.

„Încă de la începutul pandemiei, Metrorex a luat măsuri pentru a preîntampina răspândirea virusului Sars Cov 2 în spaţiile de la metrou şi în trenuri. Odată cu discuţiile purtate cu Prefectura Bucureşti, în situaţia sanitară actuală, Metrorex vine cu măsuri suplimentare pentru a-i asigura pe toţi cei care folosec metroul, că acesta rămâne un mijloc sigur de transport în Bucureşti”, a declarat Ştefan Paraschiv, director general al Metrorex.

The post Cum se modifică circulația metroului pentru evitarea aglomerării. Anunțul Metrorex appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă