Cum se acordă zile libere pentru părinți pe durata suspendării cursurilor sau școlii online

1 lună in urmă 11

Pe măsură ce au apărut tot mai multe cazuri de COVID-19 în rândul elevilor și profesorilor, tot mai multe școli au intrat din nou în regim online, cu toate că, la debutul anului școlar, toți copiii s-au întors fizic în bănci.

Cazurile noi de coronavirus au crescut dramatic de atunci, la fel și numărul persoanelor decedate și pacienților internați la ATI, astfel că toți elevii au intrat în vacanță două săptămâni de luni, 25 octombrie. Măsura se aplică școlilor și grădinițelor, fie ele private sau de stat, singurele exceptate fiind creșele.

Astfel, părinții au ajuns din nou în situația în care nu au cu cine să își lase copiii, fiind nevoiți să rămână acasă cu ei. Aceștia pot beneficia de zile libere plătite. Prin Ordonanța 110/2021, Guvernul a reglementat că pentru anul școlar în curs se acordă același tip de sprijin pentru părinți cu cel care a fost în vigoare anul trecut, în contextul pandemiei. Însă pe durata vacanțelor școlare, măsura nu se aplică.

Irina Marinescu, director PwC România, a explicat cine și în ce condiții beneficiază de aceste zile libere, câți bani pot primi părinții, dar a enumerat și o serie de condiții speciale.

Cine beneficiază de zilele libere?

Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație timpurie antepreșcolară. Pentru a putea fi acordate zile libere, locul de muncă ocupat de părinte trebuie să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.

De asemenea, beneficiază de zile libere și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat și părintele care are în îngrijire un adult cu grad de handicap grav care beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost limitată sau suspendată ca urmare a răspândirii coronavirusului.

Pe de altă parte, nu beneficiază de zile libere părintele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații: este în concediu pentru creșterea copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere, este în concediu fără plată sau de odihnă, are raportul de muncă suspendat ca urmare a întreruperii temporare a activității angajatorului și nu realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal.

Zilele libere se acordă de la data depunerii cererii de către părinte la angajator, dar nu mai devreme de data la care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice.

Cererea va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului de naștere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte și, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului/adultului în vârstă de până la 26 de ani.

Pentru decontarea sumelor aferente indemnizației, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene/a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala sau punctul de lucru al acestuia; cererea va fi însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației.

Cererile se transmit în cel mult 30 de zile de la efectuarea plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației. Decontarea se face în termen de 30 zile lucrătoare de la data înregistrării documentelor.

Neacordarea de zile libere de către angajator conform prevederilor Ordonanței 110/2021 constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.000 și 2.000 lei pentru fiecare persoană pentru care se refuză acordarea zilelor libere, fără a depăși valoarea cumulată de 20.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către inspectorii de muncă.

Care este cuantumul indemnizației?

Indemnizația pentru zilele libere este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.

Persoanele fizice care beneficiază de indemnizația aferentă zilelor libere conform Ordonanței 110/2021 nu pot dispune de suma de până la 3,5% din impozitul pe venit aferent indemnizațiilor, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Condiții speciale

Angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională și personalul din unitățile sanitare publice beneficiază de zilele libere numai cu aprobarea angajatorului.

În situația în care angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, părintele are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare.

Acest drept este condiționat de respectarea de către celălalt părinte a prevederilor privind telemunca sau dacă nu beneficiază deja de zile libere.

În cazul în care ambii părinți sunt angajați în domeniile menționate mai sus, poate beneficia doar unul dintre ei de o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite.

Citeste si:

Un preot care a trecut prin COVID-19 a adus la slujba religioasă un medic să le vorbească enoriașilor despre beneficiile vaccinului VIDEO

Un preot din București care a fost infectat cu COVID-19 și s-a făcut bine a adus în fața enoriașilor, la slujba religioasă, un medic de infecțioase să le spună oamenilor beneficiile...

Cazul dramatic al unei tinere de 21 de ani, internată cu COVID-19 și readusă la viață după un stop cardiac. „Nu are comorbidități importante”

O tânără de 21 de ani internată cu COVID-19 în urmă cu două zile se zbate între viață și moarte, după ce luni a suferit un stop cardiac. Managerul Institutului de Pneumoftiziologie...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă