Cum să te ferești de bolile de toamnă. Recomandările medicilor

1 lună in urmă 26

Oameni mascăOameni mască
  • Bolile de toamnă îți amenință sănătatea.
  • Medicii recomandă purtarea măștii pentru prevenirea virozelor.
  • Virozele pot fi cauzate de fluctuațiile de temperatură.

Știi deja că în perioada toamnei oamenii se confruntă cu diverse viroze respiratorii, laringită, sinuzită sau chiar pneumonii. Totodată, se pot agrava unele afecțiuni cum sunt alergiile.

Elena Safta crede că purtatul măștii a ajutat-o în ceea ce privește prevenirea virozelor.

Nu-mi este frică de virozele de toamnă. Nu cred că am devenit mai sensibilă după purtatul măștii. De obicei răceam o dată de două ori pe an, dar în ultimii doi ani nu am mai avut niciun episod de răceală serioasă“, spune Elena Safta.

Gindrovel Dumitra este medic de familie și spune că, în perioada în care au fost în vigoare măsurile de purtare obligatorie a măștii în aer liber, infecțiile respiratorii au fost foarte reduse.

„Începând cu primăvara acestui an, atunci când au fost ridicate o serie de restricții au început să reapară, să reapară copiii cu febră, acest trend continuă și a continuat pe parcursul verii. Presupun că în cursul toamnei vom avea un număr mare de infecții respiratorii care va avea în principal consecința reîntoarcerii copiilor în colectivități“, explică medicul.

Măsura purtării măștii impuse de pandemie nu ne-a afectat sistemul imunitar, însă medicul îți spune că masca trebuie purtată în continuare deoarece nu ajută doar la prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19, ci și a altor boli de sezon.

„Imunitatea este aceeași, numărul mare de viroze care se întâmplă în acest moment sunt consecința doar a renunțării la purtatul măștii. Încărcătura virală în jurul nostru, adică numărul de persoane care sunt infectate este mai mare decât în perioada în care am purtat cu adevărat masca“, spune medicul de familie Gindrovel Dumitra.

Virozele pot fi cauzate de fluctuațiile de temperatură, presiunea atmosferică sau umiditate. Pe lângă purtatul măștii, pentru a preveni virozele, este important să ai o alimentație cât mai echilibrată, bogată în vitamine și minerale din fructe și legume și să faci zilnic sport.

The post Cum să te ferești de bolile de toamnă. Recomandările medicilor appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă