Cum să înveți să nu mai țipi la copiii tăi și ce poți să faci în schimb

4 săptămâni in urmă 16

De multe ori, prinși în vâltoarea vieții de zi cu zi, chiar și cei mai calmi părinți au izbucniri de furie și țipă la copiii lor. Pentru alții, acesta este stilul de educație, iar copiii nu mai reacționează decât atunci când se ridică tonul la ei. Știm cu toții că vocea ridicată, amenințările și reacțiile bruște nu sunt o strategie bună pe termen lung, dar cu toate acestea ne este greu să ne stăpânim. Cercetările au descoperit o legătură directă între agresivitatea copiilor și tratamentul pe care îl primesc de la părinți. Așadar, un părinte care țipă des la copilul lui, îl pedepsește și îl condiționează va avea un copil mai agresiv, atât în raport cu alți copii, cât și în raport cu el însuși. 

Majoritatea părinților au țipat sau țipă la copiii lor, dar cei mai mulți nu se simt confortabil cu asta. Un sondaj realizat printre părinți a dezvăluit că dintre toate lucrurile care induc vinovăția – să fii distras de telefonul mobil, să permiți copiilor prea mult timp la ecrane, să nu gătești mereu sănătos, să fii prea prins cu munca – țipatul la copii este în fruntea motivelor pentru care părinții simt culpă față de copiii lor. 

Așadar, suntem de acord că țipatul la copii este dăunător, dar cum facem să oprim acest obicei ?

Răspunsul este pur și simplu să rupi obiceiul, după cum spune dr. Laura Markham, autoarea cărții „Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea”. Dr. Markham spune că, de fiecare când nu acționăm din dorința de a țipa, ne reconfigurăm răspunsul creierului, astfel încât strigătul să nu mai fie reacția noastră implicită. Reabilitarea este însă un proces și nu se petrece peste noapte.  

Cum să înveți să nu mai țipi la copiii tăi

1. Nu mai ridica tonul pentru lucruri banale

Lucrurile simple, de așa-zisă rutină sunt cele care creează cele mai multe conflicte între părinți copii. Dacă te monitorizezi cu atenție, vei observa cât de des ridici vocea ca să chemi copiii la masă, să le spui să dea televizorul mai încet sau să îi convingi să își facă patul. Formulând aceste cerințe uzuale și firești pe un ton ridicat, faci din acest stil o normalitate în familie, astfel că nimeni nu va mai reacționa când spui lucrurile pe un ton normal și nici nu va mai face diferența între lucrurile cu adevărat importante și rutinele pe care fiecare este normal să le facă.  Strigatul creează efect de bumerang. Tu țipi „Hai la masă!”, iar copiii vor țipa înapoi „Imediat!”.    

În loc să strigi de la bucătărie că este gata masa, du-te în camera lor și spune-le copiilor că îi aștepți la masă, eventual asigură-te că ieșiți din cameră în același timp. Treptat, vor începe să reacționeze și nu va mai fi nevoie să ridici tonul pentru chestiunile ce privesc rutina de zi cu zi.

2. Calmează-te întâi pe tine

Un părinte liniștit și împăcat cu el însuși va avea mai multă disponibilitate pentru a face față capriciilor și încăpățânărilor copiilor. Dacă simți că trăiești zilnic ca pe un butoi de pulbere, este cazul să iei măsuri. Încearcă meditația, măcar cinci minute în fiecare zi, respiră și numără în gând cânt simți că te enervezi, fă tot ce îți stă în putere să te calmezi tu întâi și vei vedea că astfel îți va crește răbdarea și disponibilitatea și față de copii. Poate fi util să exersezi calmarea întâi în situații care nu au legătură cu copiii, cum ar fi în trafic sau la locul de muncă, iar apoi îți va fi mai ușor să practici și pe propriii copii o nouă abordare. 

3. Găsește un cuvânt de siguranță

Dr. Markham sugerează să ne alegem un cuvânt sau o frază de siguranță, pentru momentele în care simțim că vom deveni furioși. Unii pot să își spună „Aleg să fiu calm” sau „Sunt calm”, alții pot alege un singur cuvânt care să îi ducă cu gândul la ceva ce le place sau îi relaxează, cum ar fi „mare”. La fiecare poate funcționa altceva, în funcție de temperament. Important este că frazele noastre autoliniștitoare ne ajută să ne calmăm și să reacționăm diferit, pentru că dezamorsează starea de tensiune simțită la nivelul creierului. În timp, copiii pot lua exemplul tău și își pot crea propriile fraze liniștitoare pentru momentele în care simt că pierd controlul și au tendința să țipe.  

4. Conectează-te cu copilul tău

Să nu crezi că dacă nu mai țipi la copii ei vor deveni în mod magic niște îngerași și vor asculta tot ce ai de spus. Să fim serioși, copiii vor continua să aibă aceleași comportamente, important este cum răspunzi tu la ele în, iar un instrument foarte bun este reconectarea. Ea înseamnă literalmente să te cobori la nivelul copilului tău, să îți pui brațul în jurul lui și să îi spui că îl înțelegi. Când apare un conflict, în loc să ridici tonul de la distanță, vino aproape de copilul tău și vorbește-i cu voce joasă, explicând care este pozitița ta și lăsându-l și pe el să exprime ceea ce simte. 

5. Reperează momentele în care ești predispus la furie 

Cel mai probabil dimineața, când te grăbești la serviciu, iar copiii trebuie să meargă la școală este unul din momentele cele mai provocatoare ale zilei. Înlocuiește trezitul în forță cu metode mai blânde, pentru a obține cooperarea copiilor tăi. De asemenea, identifică pe parcursul zilei momentele care pot genera tensiune și schimbă abordarea lor, în așa fel încât să nu fii nevoit să ridici tonul și totul să degenereze într-un scandal.

De asemenea, poți folosi umorul pentru a gestiona situațiile tensionate. De cele mai multe ori, o glumă poate rupe tensiunea și îi împiedică pe copii să reacționeze agresiv sau cu replici tăioase. 

Aplicând aceste metode, treptat vei observa cum devii o persoană mai calmă și mai disponibilă pentru copiii tăi, iar în casă începe să se aștearnă liniștea, discuțiile pe ton blând și cooperarea. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă