Cum s-a trăit Revoluția din decembrie 1989! Marcel Pușcaș: „Nu s-a simțit prezența revoluționarilor sau a teroriștilor la CSA Steaua”

2 luni in urmă 29

Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc „Revoluţia de la Timişoara”, iar data de 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti. Țara noastră a fost singura din spațiul comunist unde trecerea către democrație s-a făcut violent, conducătorii Nicolae și Elena Ceaușescu fiind executați.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie începe să se tragă în mai multe zone din Bucureşti, înregistrându-se victime în rândul Armatei şi a populaţiei.

De Crăciun, pe 25 decembrie 1989, TVR anunţă că Elena şi Nicolae Ceauşescu (cel care a condus în perioada 1974 – 1989) au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar. La Târgovişte, într-o unitate militară, cei doi sunt acuzați de genocid, subminare a puterii de stat, subminarea economiei naţionale, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc., încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine. Sunt executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile.

Marcel Pușcaș, fost fotbalist, antrenor, impresar sau conducător de club, a povestit cum a fost data de 21 decembrie la sediul CSA, Clubul Sportiv al Armatei.

„CE FĂCEAM IN 21 DECEMBRIE 1989!? Prezența la ora 8 la sediul CSA Steaua devenise rutină. Acolo, atmosfera de concediu se instalase. Singurul angajat care era, cel puțin părea, preocupat era col.Pițurcă, contabilul clubului. Pe la ora 11 am plecat acasă pe Calea Victoriei. Am parcat si am pornit pe jos spre „cantina” de la hotel București, azi Radisson. Ceaușescu venise din Iran și se gândise să convoace o mare Adunare a clasei muncitoare in piața Palatului. Eroare fatală!

Miliția a restricționat accesul cu mașinile pe Calea Victoriei. Era normal. Cum eu nu munceam, n-aveam ce căuta dincolo de hotel. Am intrat in restaurant unde se găseau cam aceeași clienți prieteni. Comand o ciorbă de văcuță, glumim și vorbim despre aglomerația de afară. Peste vreo oră s-au auzit vuiete in holul hotelului. Clasa muncitoare se refugia pe unde putea, fie la Hotel București, fie la Athenee Palace. Pt unii era o premieră. Tragică situație!” a anunțat Marcel Pușcaș pe rețelele sociale.

Marcel Pușcaș: „Acțiunea era in stradă și nu în birouri!”

„În holul hotelului un tip incerca să facă ordine. Era CI-stul( securistul) hotelului. Se numea ION ANTONESCU. Azi e proprietarul agenției de turism Marshall. Are și două hoteluri in București. N-a reușit potolirea spiritelor. Am ieșit din hotel. Pe străzi, lume puhoi. Umblau ca muștele după ploaie. Unii plecau spre case, alții scandau JOS COMUNISMUL! și JOS CEAUȘESCU!

E drept, încă doar cu jumate de gură. Unii s-au aciuat la Intercontinental, alții în Piața Romană. In timpul Adunării lui Ceaușecu a fost indusă panică. Piticul promisese 100 de lei la pensii și salarii doar să potolească mulțimea. Ce similitudine! Azi, politicienii promit la fel. Nu-i doare gura. Nemulțumirea față de regim mă măcina și pe mine așa că am însoțit grupul Pieții Romane.

Pe la ora 17 mulțimea a- nceput să cânte „Trei culori cunosc pe lume”, imnul național. De ce?- i-am intrebat pe cei din jur. De ce nu cântăm „DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE” a lui Andrei Mureșanu? Și am început să cântăm patru strofe. Atât știam. Jos comunismul! și „Armata e cu noi!” s-au alăturat cântecului ce avea să devină imnul patriei. La club la CSA Steaua n-am mai ajuns la ora 17.

Sunt convins că nu mi s-a simțit lipsa, așa cum nu s-a simțit nici prezența „revoluționarilor” sau a „teroriștilor” in club. Acțiunea era in stradă și nu în birouri!” a încheiat Pușcaș.

The post Cum s-a trăit Revoluția din decembrie 1989! Marcel Pușcaș: „Nu s-a simțit prezența revoluționarilor sau a teroriștilor la CSA Steaua” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă