Cum s-a ajuns la varianta "Eugen Nae antrenor la FCSB" după ce tot staff-ul echipei are COVID-19

2 săptămâni in urmă 12

  • Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, Digi Sport 1

  • Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, Digi Sport 1

Toţi cei din staff-ul lui Edi Iordănescu, cu el în frunte, au fost testaţi pozitiv la COVID-19, iar asta duce la o problemă majoră legată de antrenorul care va conduce echipa la meciurile cu Mioveni şi cu Farul.

Eugen Nae ajută FCSB de aproape o lună

Eugen Nae (46 de ani) este antrenorul cu licenţă PRO cu care FCSB a semnat de urgenţă un contract de colaborare, depus la LPF, pentru a putea sta pe bancă la meciurile programate câtă vreme antrenorii de la echipă sunt în carantină.

Varianta cu Nae nu a venit de niciunde pentru că fostul jucător şi antrenor al Stelei participa deja la antrenamentele echipei de la meciurile cu Academica Clinceni, scor 3-2, şi cu Chindia Târgovişte, scor 2-1.

El a fost de acrod să dea o mână de ajutor pentru a întări staff-ul echipei.

Hai în Digi Online să-l vezi pe Howard Greenberg, unul dintre cei mai vicleni, bizari și temători avocați ai apărării penale din New York. Azi de la 21:50, numai pe Digi Life!

De asemenea, pe banca de rezerve va reveni şi Mihai Pintilii, rămas în staff-ului lui Edi Iordănescu ca un colaborator apropiat, dar plecat de pe banca de rezerve la meciuri după ce Mihai Stoica a revenit în spaţiul tehnic odată cu instalarea lui Edi Iordănescu în funcţia de principal.

Eugen Nae a fost 7 ani jucătorul Stelei

Eugen Nae a mai fost antrenor în două rânduri la Steaua, în 2010-2011, respectiv în 2012-2013, când a lucrat cu portarii. De asemenea, a mai avut şi o experienţă de "principal", la Unirea Urziceni, în 2010, tot interimar. Nae va fi ajutat de Mihai Pintilii, conform Prosport, cel care în ultima vreme nu mai stătea pe banca de rezerve.

Nae a fost şi portarul Stelei, actuala FCSB, între 1997 şi 2004, dar a fost împrumutat în mai multe rânduri, la Astra, Foresta şi Farul Constanţa şi a adunat puţine partide în echipamentul roşu-albastru.

Etichete: edi iordanescu , eugen nae , antrenor fcsb
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă