Cum le-a bătut Iohannis obrazul liberalilor că l-au atacat pe Cîțu: „Sunt de neînțeles sabotajele din propriul partid”

4 săptămâni in urmă 24

În discursul său în fața celor peste 5.000 de liberali prezenți la congresul PNL de la Romexpo, șeful statului i-a luat apărarea premierului Florin Cîțu, în fața criticlor din partid, venite în special din tabăra Orban. Cîțu candidează astăzi la șefia PNL chiar contra lui Orban.

„Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit.

Partidul Național Liberal este un partid viu, competiția deschisă a fost mereu posibilă și încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate, pe moțiuni și pe proiecte.

Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România.

Klaus Iohannis

Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat. Un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior!”, a spus Iohannis.

Președintele i-a luat apărarea premierului Florin Cîțu și a insistat în a-i critica pe liberalii care au atacat Guvernul.

„Actuala guvernare trebuie fără doar și poate să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia. Cu atât mai mult, când prim-ministrul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întregul Partid Național Liberal ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să îi susțină cu toate forțele. Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct ele ar putea fi explicabile prin prisma luptei electorale interne.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă