Cum îți ajuți copilul să își facă prieteni mai ușor

1 săptămână in urmă 18


Să ai unul sau mai mulți prieteni, poate cel mai bun prieten, să te joci cu alți copii și să mergi la petreceri de zile de naștere sunt activități de rutină pentru majoritatea copiilor. A-ți face prieteni este una dintre cele mai importante misiuni ale copilăriei și este o abilitate socială care va rezista pe tot parcursul vieții.


Prieteniile îi ajută pe copii să se dezvolte emoțional și moral și stimulează abilitățile sociale. Nu numai că învață cum să comunice cu ceilalți, dar prieteniile sănătoase pot fi esențiale în a-i ajuta să învețe să-și controleze emoțiile și să-și exprime sentimentele în mod constructiv. Cu toate acestea, unii copii au dificultăți în a-și face și a-și păstra prietenii.


Dacă copilul tău nu pare să aibă prieteni sau este rar invitat să se joace cu alți copii, acest lucru poate deveni supărător pentru amândoi. Mai ales pe măsură ce ieșim din pandemia de COVID-19, mulți copii ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar pentru a se reconecta cu alți copii. Există multe moduri în care părinții îi pot sprijini pe copii să se descurce în mediul social și să își construiască prietenii de calitate.  


De ce sunt importante prieteniile pentru un copil


Să își facă prieteni este o parte vitală a creșterii și o parte importantă a dezvoltării sociale și emoționale a unui copil. Prieteniile îi ajută pe copii să-și dezvolte stima de sine și încrederea în ei înșiși. De asemenea, prieteniile pozitive pot oferi o barieră de protecție împotriva agresiunii.


Copiii care dezvoltă prietenii solide învață cum să rezolve conflictele și își îmbunătățesc competențele sociale.


Prieteniile sănătoase pot fi, de asemenea, încurajatoare pentru copii, oferind un sentiment de apartenență și identitate. În aceste situații, presiunea colegilor devine pozitivă, mai ales dacă copiii se încurajează unii pe alții să dezvolte interese pentru diferite cauze sociale sau caritabile.  


Prieteniile sunt importante la aproape orice vârstă. Chiar și copiii mici par să se joace împreună și să aibă prieteni, chiar dacă jocul în grup nu evoluează complet până la vârsta de 3 ani. Așadar, nu este niciodată prea devreme pentru a-ți ajuta copilul să dezvolte abilități de a-și face prieteni noi. 


Cum îți ajuți copilul să își facă prieteni mai ușor?


A face și a păstra prieteni este o abilitate care poate fi învățată. Cu puțin efort, curaj și răbdare, orice copil își poate face un prieten sau mai mulți cu care să își petreacă timpul. 


Începe prin a descoperi cum se simte copilul tău în legătură cu socializarea. Este posibil ca mai ales realitatea ultimului an și jumătate, marcată de pandemie, să îi fi făcut pe copii să se îndepărteze de prietenii pe care îi aveau. S-ar putea să se simtă singuri, izolați și nesiguri de cum să abordeze comunicarea cu ceilalți. 


Odată ce ai identificat cum se simte copilul tău – indiferent dacă este mulțumit sau se simte blocat – poți veni cu soluții care să-l ajute să dezvolte abilitățile sociale de care are nevoie pentru a construi prietenii sănătoase. 


Ajută-l să dezvolte abilități de conversație


De la a învăța să își aștepte rândul să vorbească, până la a învăța cum să înceapă și să mențină o conversație cu ceilalți, toate acestea sunt abilități pe care copilul le poate perfecționa. Poți încerca să îi pui întrebări simple „Ce faci pentru a te distra?” sau "Ai animale de companie?" și să vezi cum răspunde. 


De asemenea, poți folosi emisiunile de televiziune ca ilustrații ale modului în care oamenii au conversații prietenoase. Subliniază lucruri precum limbajul corpului, tonul vocii și pauzele în conversație - toate acestea sunt indicii importante atunci când vorbești cu ceilalți. Conversațiile cu jocuri de rol îl pot ajuta pe copil să practice la rândul său conversația. 


Lucrează cu el la ascultare


O parte din a fi un bun prieten este să ai abilități sociale solide și să știi cum să arăți interes pentru o altă persoană. Din acest motiv, e bine pentru copil să își exerseze abilitatea de a asculta și de a empatiza cu ceilalți.


Arătarea compasiunii și îngrijorării față de ceilalți într-un mod sănătos poate deschide ușa către prietenie. Această abilitate este relevantă în special după stresul pandemiei. Roagă-l pe copil să identifice modalități în care poate arăta compasiune față de alți copii de vârsta lui.


Discută cu el despre cum recunoaștem când cineva trece printr-o perioadă dificilă și învață-l cum să fie mai bun. De exemplu, ar putea face prăjituri pentru un prieten al cărui animal de companie este bolnav sau să trimită o felicitare cuiva care a pierdut o persoană dragă. Să arăți că îți pasă este o modalitate excelentă de a arăta empatie față de un potențial nou prieten.


Căutați împreună oportunități de a se întâlni cu colegii


Dacă copilul tău nu are prieteni, s-ar putea ca pur și simplu să nu fi avut suficiente șanse să și-i facă. Implicarea în activități cu copii de vârsta lui care au interese similare poate fi o modalitate excelentă de a-și găsi prieteni. Oferă-i copilului tău oportunități suplimentare de a cunoaște copii cu care să se conecteze.  Caută modalități de a-l implica în activități școlare sau extrașcolare. Ia în considerare tipul de personalitate, dar și programul copilului. Nu uita că un copil introvert are nevoie de mai mult timp pentru a se reîncărca între activități și între interacțiunile sociale. 


Unde își poate face prieteni noi copilul tău?


Începe prin a-ți ajuta copilul să identifice ce îi place, ce consideră interesant sau distractiv. 


Când copiii sunt implicați în grupuri sau activități interesante pentru ei, acest lucru reduce presiunea pe care o pot simți la interacțiunea cu alte persoane. Nu numai că fac ceva ce le place, ci sunt înconjurați de alți oameni care simt la fel și, de multe ori, conversațiile pot fi despre ceea ce fac sau experimentează.


De asemenea, ar trebui să-ți încurajezi copilul să caute prietenii cu alți copii care sunt diferiți de el. Sunt atât de multe lucruri pe care copiii le pot învăța de la cei cu care nu au aparent prea multe în comun și este foarte bine să învețe această diferență. 


Dacă copilul nu știe ce i-ar plăcea să facă, poți oferi câteva sugestii pentru a vedea dacă îl atrage ceva:


Sporturi individuale precum tenisul, artele marțiale, înotul sau un club de alergareActivități necompetitive, inclusiv lecții de muzică și artă, o clasă de robotică sau un club de șahAlte cluburi, inclusiv organizații de cercetașiOra poveștilor sau cluburi de carte la bibliotecă Parcuri, piscine, locuri de joacăOportunități de voluntariat, cum ar fi un program de curățenie comunitară, în care lucrează alături de alți copiiSporturi și cursuri pentru tineri, inclusiv sporturi de echipă precum fotbal, baseball, baschet și volei

Dacă ești îngrijorat că copilul tău va fi stresat să cunoască oameni noi, sfătuiește-l să ia cu el ceva care să spargă gheața, cum ar fi o jucărie, un animal de companie sau altceva care îi poate atrage pe copii spre el și astfel să înceapă o conversație.


Prieteniile din copilărie sunt pline de suișuri și coborâșuri și au ca orice relație avantaje și dezavantaje. Dacă copilul tău trece printr-o criză de prieteni, încearcă să nu fii prea îngrijorat și amintește-ți că a-ți face prieteni și a fi un bun prieten sunt abilități care trebuie învățate. Așadar, concentrează-te să-ți ajuți copilul să-și construiască și să-și exerseze abilitățile de a lega prietenii. 


De asemenea, asigură-te că păstrezi liniile de comunicare deschise. A vorbi despre cum să fii un prieten bun este la fel de important cu a învăța cum să-ți faci prieteni. Aceste conversații îi vor ajuta pe copiii tăi să învețe să identifice cine este un prieten bun și cine s-ar putea să aibă alte interese. 


În timp, cu practică și răbdare, toții copiii vor reuși să-și găsească prietenii potriviți.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă