Cum intri în Marea Britanie de la 1 octombrie 2021. Informații utile pentru toți românii

3 săptămâni in urmă 15

Iată cum intri în Marea Britanie începând cu data de 1 octombrie și ce informații utile sunt transmise pentru români de către Ministerul Afacerilor Externe.

Cum intri în Marea Britanie de la 1 octombrie 2021

În contextul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că începând cu data de 1 octombrie 2021, cetăţenii europeni nerezidenţi (adică cei care nu sunt protejaţi de Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE – EU Settlement Scheme) pot să intre în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord exclusiv în baza paşaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar). Începând cu 1 octombrie, cetăţenii români nerezidenţi nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărţii de identitate.

Astfel, cetăţenilor europeni (inclsuiv românilor) nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta noile reguli li se va interzice accesul pe în Marea Britanie.

Cetăţenii europeni (inclusiv români) care intră sub incidenţa Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme) vor putea să călătorească în Marea Britanie folosind cartea naţională de identitate valabilă, până la data de 31 decembrie 2025 (cu condiţia ca documentul să fie înregistrat ca document de călătorie în contul personal UK Visas and Immigration – UKVI – creat pentru înscrierea în EUSS).

Ce arată un cominicat MAE

MAE dorește să reamintească că de la data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români nerezidenţi pot să călătorească spre/tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în scop turistic/vizită, pentru şederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără să necesite o viză de intrare. Chiar și așa cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină o viză de intrare, în prealabil.

„Totodată, cetăţenii români nerezidenţi care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autorităţile britanice, în conformitate cu sistemul de imigraţie bazat pe puncte (point-based immigration system – PBS).

Pentru a verifica dacă scopul şederii necesită o viză sau dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru obţinerea acesteia, poate fi consultată următoarea pagină de internet în limba engleză, pusă la dispoziţie de către autorităţile britanice: https://www.gov.uk/check-uk-visa.

Autorităţile britanice recomandă persoanelor care au menţiuni înscrise în cazierul judiciar, precum şi persoanelor cărora le-a fost refuzată în trecut intrarea pe teritoriul Regatului Unit, depunerea unei cereri pentru obţinerea vizei şi pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni), potrivit informaţiilor comunicate prin intermediul portalului https://www.gov.uk/browse/visas-immigration”, arată sursa citată.

Apoi, la momentul intrării pe teritoriul Regatului Unit, autorităţile britanice de la frontieră pot să ceară prezentarea unor documente justificative suplimentare care să ateste veridicitatea scopului declarat al acestei deplasări.

Informaţii suplimentare despre regimul actual de călătorie în Regatul Unit în funcţie de scopul deplasării, chiar în contextul pandemiei de coronavirus, tipurile de viză, taxele aferente şi modalităţile de obţinere a lor pot fi consultate pe pagina de internet a MAE.

The post Cum intri în Marea Britanie de la 1 octombrie 2021. Informații utile pentru toți românii appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă