Cum eșuează și industria energetică românească

2 săptămâni in urmă 13

Când mă uit cum niște oameni care nu au habar de ceea ce se întâmpla în sistemul energetic național "construiesc" programul de guvernare mă apucă disperarea. Am citit programul de guvernare a potențialului guvern minoritar PNL – UDMR care nu a mai fost prezentat în Parlament și am constatat că este făcut pentru a fi scris ceva pe hârtie, că așa cere legea și nu pentru a fi dus la îndeplinire. Judecata o fac numai prin prisma capitolului energie. Dacă luăm la mână toate promisiunile scrise în precedentele programe de guvernare, ne este greu sa găsim vreuna care să fi fost îndeplinită. M-a îngrozit faptul că pe lista scurtă s-a regăsit cel care nu a îndeplinit nici o promisiune din capitolele referitoare la energie din ultimile două programe de guvernare.

Din tot ceea ce a apărut în presă despre ceea ce ar cuprinde un posibil program de guvernare PNL – PSD – UDMR, nu am găsit nimic care să se refere la energie, în afara unor nume aruncate ca potențiale ocupante a fotoliului de ministru.

Ceea ce mă înspăimântă este faptul că ceea ce discută șefii de partid nu se referă deloc la industria energetică.

În situația în care România a ajuns să importe regulat peste 1000 MWh, adică nu mai are capacitatea de a produce energia necesară consumului, nici un dedident nu este preocupat de varianta unui potențial black-out. Recunosc că este destul de greu ca această catastrofă să se întâmple, dar nu este imposibilă. Începînd cu ianuatie 2021 tot am scris pe acest subiect aici, aici și aici.

Spaima mea este că nimeni din partidele parlamentare din tot spectrul politic nu este preocupat de faptul că importăm, că au crescut prețurile gazelor, energiei electrice sau energiei termice, că situația regională încordată din jurul Mării Negre poate afecta și mai mult situația energetică națională. Chiar și tensiunile de la granița Poloniei cu Belarusul ar putea genera o nouă criză energetică europeană.

Citind serialul inițiat de ziare.com în care jurnalistii anchetează sinecurile din companiile energetice pe care statul le deține și din care reiese că niște iresponsabili au dat pe mâna unor analfabeți și amante capabile producția și transportul de energie de care depind viețile noastre, rămân siderat, revoltat și plin de silă.

Singurii care au avut o poziție sunt Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, care a cerut un sprijin real actualilor guvernanți pentru a salva sistemul de productie, transport și distribuție de agent termic și Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, care a cerut expres ca în viitorul program de guvernare PNL-PSD-UDMR să se specifice clar acțiunile de unificare a ELCEN cu CM Termoenergetica sub Primăria Bucureștiului.

Zilele acestea ies la iveala șerpăriile din politica românească! Sunt niște locuri libere în guvern, după plecarea USR-ului și grupurile de interese încep bătălia pentru accesul la resurse. Probabil prima mea apariție pe Hotnews (2006) a fost o declarație a sociologului Gabriel Hâncean în emisiunea Dialoguri Directe, realizată de mine la Radio Mix, în care aceasta afirma că tensiunile dintre grupurile politice "pornesc de fapt de la gestionarea resurselor prin diverse persoane care au interese în zona publică, în zona economică".

Ceea ce vedem/auzim zile acestea confirmă că există așa de mari interese în a ocupa scaune cu acces la resurse încât în ședintele de partid se poate ajunge la scoaterea cuțitelor pe masă. Dar nu ne uităm la alte domenii, ne uitam numai spre industria energetică. Știm că întotdeauna s-au dus lupte grele pentru ocuparea funcției de ministru al energiei. Relatam acum ceva timp că PSD-ul lui Dragnea a rafinat superior numirile din acest minister. E dată ca legendă (nu avem cum să știm exact) că se lansa un nume, se dădea șpagă de cei care nu-l doreau pe individ, se mai purtau discuții și se dădea spaga grasă pentru numirea celui dorit. Așa a eșuat statul român! Președintele l-a declarat stat eșuat după moartea a unui număr de cetățeni. Problema este că mâine alte cateva mii de cetățeni pot muri într-o pană naționala de curent. Deci eșuarea se va desăvârși.

Colegul de cotriburors.ro, Dan Ungureanu, spunea acum câteva zile: "Un stat eșuat (failed state) poate eșua din mai multe motive. Poate eșua din cauza unor conducători inepți. Poate eșua din cauza unor conducători atât de corupți, încît legile nu mai sînt respectate. Poate eșua cînd populația refuză să coopereze cu autoritățile. La noi, putem vorbi de toate aceste trăsături: un guvern cenzurat de către Parlament, un alt guvern care întîrzie să apară din certuri politicianiste, o populație care nu acceptă autoritatea statului din motive conspiraționiste."

O singură concluzie: viitorul program de guvernare este scris de oameni care nu au habar, este facut pentru împărțirea accesului la resurse, nu ține cont de realitatea internă și externă și este în detrimentul securității energetice a României și a cetățeanului. Citeste continuarea pe Contributors.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă