Cum e CFR, așa e și țara

2 luni in urmă 45


Oare câți din cei în jur de 27 de miniștri ai transporturilor vor da vreodată socoteală pentru situația dezastruoasă în care a ajuns CFR, pentru trenurile care deraiază sau rămân blocate cu orele în câmp, pentru cinism, jaf, incompetență sau nepăsare, se întreabă scriitorul Vasile Ernu, într-un comentariu publicat în Libertatea.


Am văzut această harta la Muzeul Căilor Ferate Române - CFR. Mă tot uit la ea. Dar ceva lipsește. Dar să o luam pe rând.


Foto: Ian Feldman

E greu să te mai indignezi: când copiii rămân în câmp cu zeci de ore fără apă și nimeni nu mai reacționează ce mai e de spus? Până și oamenii au obosit să se mai indigneze.  În orice țară normală zburau miniștri și se făcea stare de alertă. Ministrul Drulă nici măcar nu dă răspunsuri jurnaliștilor. Șeful CFR Călători Vizante este apărat – nu cumva cineva să îndrăznească o critică. Un cinism de o asemenea anvergură, greu de imaginat. La noi fără sânge nu își dă nimeni demisia. Mai nou și moartea e insuficientă pentru demisii. E nevoie de multe morți, de multe catastrofe.


Firește, CFR a ajuns în halul acesta datorită unul lung șir de decizii politice catastrofale. CFR a fost abandonat și căpușat cu bună știință. De situația dezastruoasă în care a ajuns CFR se fac vinovați toți cei care au fost acolo: cam 27 de miniștri de la toate partidele de după 90.


Sunt un mare fan al CFR-ului: al trenului în general. Îl consider cel mai bun și complex mijloc de transport. E ca o casă pe roți. Nu întâmplător copiii se simt atât de bine în tren: e confortabil, ai spațiu și suficient timp pentru tine. Trenul este transportul ideal – dar ținut în condiții decente.


În România – CFR este cea mai complexă infrastructură produsă de statul român: acoperea aproape toate zonele și regiunile cu o rețea densă. E destul să privești această hartă și să vezi că ea arată ca un schelet al acestei țări. Sau mai degrabă arată ca venele unui corp. Și chiar îndeplinește această funcție: o amplă rețea. Ce se întâmplă cu un corp uman când îi tai o venă? Dar ce se întâmplă când venele se înfundă? Cam așa e și cu corpul social și economic al unui stat. Cam așa e și cu degradarea infrastructurii de bază a acestei țări - CFR. 


Dacă ne uităm atent ce vedem pe hartă? Harta se oprește pe la finele regimului trecut. Logic: e nevoie de o altă hartă. O hartă a celor 30 de ani de așa numită tranziție. O hartă care să ne spună ce am făcut ultimii 30 de ani cu această infrastructură fundamentală. Dar oare cum va arăta ea? 


Câte artere noi s-au construit în ultimii 30 de ani? Câte au fost reparate? Câte au fost modernizate? Dar câte au fost închise? Ce indice de performanță am atins? Cu cât a crescut viteza de deplasare în ultimii 30 de ani? Sau a scăzut? Cum s-a jefuit CFR-ul?  Greu de găsit o infrastructură de o asemenea importanță și anvergură lăsată de izbeliște și jefuită în așa mare hal. 


Cum ar trebui să arate harta Căilor Ferate Române de după 1990? În 1989 aveam 24.000 de kilometri de căi ferate. În 30 de ani de jaf, jumătate s-au dus la fier vechi. Într-o zi va trebui făcută și această Hartă a Marelui Jaf Postcomunist.


Oare câți din cei în jur de 27 de miniștri ai transportului – indiferent ce litră politică reprezintă – vor da cândva socoteală? Vorbim de daune imense? Vorbim de destructurarea celei mai importante infrastructuri a unei țări.


Firește că abandonul și jefuirea acestei infrastructuri de importanță strategică pentru România nu e o întâmplare. Se urmărește devalorizarea ei totală și privatizarea. În cel mai barbar mod: ce nu aduce profit va merge la fier vechi sau va rămâne statului iar ce e profitabil va fi vândut marilor jucători în domeniu. Procesul deja a început de ceva vreme. Oare facem bine ce facem? Nu trebuie să ai multă școală să înțelegi în ce dezastru suntem.


În timp ce în toată lumea Căile Ferate sunt o prioritate strategică,  în timp ce peste tot în lume se revine la investiții imense în domeniul căilor ferate (e mai ecologic, e mai sigur, e mai econom, e mai confortabil, e mai eficient) doar în România ne batem joc și distrugem infrastructura noastră de bază în loc să o modernizăm.


După 30 de ani de degradare totală un tren după altul deraiază, un tren după altul rămâne în câmp iar întârzierile sunt imense. Nimeni nu știe dacă trenul plecat din gară va mai ajunge la destinație. Nimeni nu știe când va mai ajunge dacă va ajunge. 


Iar cel care pleacă din gară pleacă de la altă linie fără pasageri. Nici măcar sistemul de informare nu mai funcționează. Ne-au atrofiat până și instinctul de a ne urca în tren. Cum e CFR-ul așa e și țara. Ce am făcut din CFR am făcut cam din toate domeniile de importanță majoră de la sănătate, la educație. Situația catastrofală de la CFR este doar imaginea unei realități deloc optimiste.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă