Cum decurge vaccinarea într-o comună din Iași: doar patru persoane imunizate luni, o singură persoană programată pentru marți: "Nu pot să aduc oameni de acasă să-i vaccinez"

1 lună in urmă 20

Am mers la Chicerea, comuna Tomești, la singurul centrul din mediul rural din județul Iași, în prima zi a vaccinărilor pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, pentru cei de peste 65 de ani și personalul din domeniul esențial. Am constatat că problemele administrative de la nivel național și regional s-au răsfrânt și asupra activității de la fața locului.

Județul Iași a început campania de vaccinare de luni, 18 ianuarie, șchiopătând organizatoric față de promisiunile făcute la începutul anului. De la 31 de centre promise, dintre care mai bine de jumătate urmau să fie organizate în mediul rural, DSP a autorizat doar 17. Dintre acestea, doar unul singur este în afara orașelor.

Am mers la Chicerea, comuna Tomești, singurul centrul din mediul rural din județul Iași, în prima zi a vaccinărilor pentru persoanele care se află în evidență cu boli cronice, pentru cei de peste 65 de ani și pentru personalul din domeniul esențial.

La Tomești, sincopele administrative de la nivel național și regional s-au răsfrânt și asupra activității de la fața locului: doar patru persoane s-au vaccinat fiindcă centrul a apărut în platformă foarte târziu, sâmbătă după-amiază, iar unul dintre medicii de familie din comună care încerca să facă weekendul trecut programări spunea că-i apăreau „zero locuri disponibile”.

Pentru următoarea perioadă, situația arată la fel: până luni la prânz era o singură persoană programată pentru astăzi (marți), iar pe mâine mai erau doi pacienți trecuți pe liste pentru imunizare.

„Platforma de vaccinare a făcut figuri”

Oamenii din comună, medicii și personalul administrativ s-au pus de acord asupra unui lucru: nu au existat foarte mulți doritori în prima zi a vaccinării fiindcă platforma „a făcut figuri”.

Primarul Ștefan Timofte a explicat pentru HotNews.ro că centrul de vaccinare din comună ar trebui să deservească nouă comune alăturate, iar în etapa a II-a DSP Iași a estimat un număr de aproximativ 60 mii de beneficiari care ar avea dreptul să solicite programarea.

Însă cum platforma nu limitează accesul în funcție de localitate sau județ, primarul spune că a avut cunoștințe care l-au sunat din alte zone ale Iașului pentru a-i spune că vin să se programeze la el, ca să evite centrele din oraș.

„Sunt oameni care au spus că vin din Holboca, care vor să vină chiar din Iași, alții care nu au mutație aici deși au casă în comună, au fost astfel de solicitări să se programeze, din ce știm noi. Așteptăm să vedem cum ne permite platforma, fiindcă centrul pe care-l avem este un dispensar construit anul trecut cu toate dotările necesare, de la utilități, la fluxuri aprobate de DSP”, a spus Ștefan Timofte.

Dozele de vaccin au întârziat aproape două ore Au fost și alte sincope administrative în prima zi a vaccinării, dar cum erau programați doar patru pacienți, lucrurile au putut fi rezolvate mai ușor. Reprezentanții Primăriei spun că vaccinul, care trebuia să ajungă la ora 07.45, a venit după 9, iar cum înainte erau programați doi pacienți de la ora 8, li s-a explicat situația și au fost rugați să revină de la ora 10.00. Ulterior, celelalte programări de la ora 11.00 făcute anterior s-au respectat.

De altfel, unul dintre angajații primăriei desemnat să fie persoana responsabilă care introduce datele în platformă pentru programarea vaccinărilor i-a spus primarului pe toată durata dimineții zilei de luni că nu poate introduce angajații primăriei în sistem.

Și dr. Mona Iacob, medic de familie din comună, coordonator al centrului, a explicat că weekendul trecut apăreau puține sau chiar zero locuri la centru în platforma de vaccinare, deși pe listele primite de la STS nu erau persoane înregistrate.

Dispensar construit nou, inaugurat și rămas închis

Și centrul de vaccinare din Tomești are un istoric de bâlbe. Primarul comunei spune că, după investițiile tradiționale de apă, gaz, canalizare, asfalt, a dorit să construiască câte un dispensar mic în fiecare dintre cele patru sate, pentru ca oamenii să nu mai vină câte patru-cinci kilometri spre centrul comunei Tomești, la singurul dispensar existent cu doi medici de familie în el.

„La un moment dat am avut depus și pe la Ministerul Dezvoltării un proiect să facem un dispensar, dar cele aprobate pe PNDL aveau valori foarte mari și nu se justifică un dispensar uriaș într-un sat dintr-o comună, trebuie să ne gândim la costuri. Apoi, ce poate să facă medicul în 70 de camere goale?”, a spus Ștefan Timofte.

Așa că au început să construiască dispensare din fondurile proprii ale primăriei, clădiri micuțe, cu săli de tratament, așteptare, de consultație, cu flux aprobat de DSP (se intră și se iese prin uși diferite), cu acces pentru ambulanță și toate utilitățile trase, inclusiv încălzire.

Primarul spune că a cedat prin Hotărâre de Consiliu Local dispensarul către medicul de familie din Chicerea, fiindcă aici a fost construit prima clădire, tot Consiliul Local a aprobat și preluarea plății integrale a utilităților centrului, astfel încât „medicul să vină să-și pună haina în cuier și să trateze pacienții”.

Când medicul de familie a solicitat aprobare de la Colegiul Medicilor, i s-a spus că dispensarul e prea aproape de cel construit în centrul comunei, iar de aproape un an și jumătate acesta a stat închis, până când a venit solicitarea în mediul rural ca primarii să amenajeze și să doteze centre de vaccinare.

Din prima zi, bolnavi cronici au fost chemați de acasă ca să nu se risipească vaccinuri

Medicul coordonator al centrului de vaccinare din Tomești avertizează asupra faptului că, dacă nu se reglează situația cu platforma și oamenii nu se vor putea vaccina, s-ar putea să aibă probleme și cu vaccinul primit, care e depozitat momentan în frigider la 2-8 grade.

Asta s-a văzut și ieri: cum dintr-un flacon de Pfizer pot fi vaccinate șase persoane și au fost doar patru beneficiari, dr. Mona Iacob a luat decizia să fie vaccinat unul dintre medicii care lucrează în centru și nu se imunizase încă și a fost chemat de acasă un pacient cu boli cronice, programat pe 21 ianuarie, ca să fie consumate toate dozele.

„Acest centru a apărut pe platformă sâmbătă, cred că pe la ora 14.00, și lumea nu avut timp să se programeze pentru luni că lista se închide la un moment dat. Există dorință de vaccinare la pacienți, de când s-a anunțat la televizor că se face prin medicul de familie, doar pe mine m-au rugat vreo 50 să vin să îi ajut să se programeze. Doar că sunt probleme - eu când am încercat aseară să programez un pacient îmi arăta că aș avea 39 de locuri libere din 60, asta ar însemna să fie programate 21 de persoane, dar STS mi-a trimis că sunt doar 2 locuri ocupate, nu știu de ce”, a spus dr. Mona Iacob.

Medicul spune că nu știe care este explicația, dar se ajunge în situația în care nu se poate desface un flacon pentru un singur pacient programat, pentru că mai rămân cinci doze de vaccin care trebuie administrate. „Și nici nu pot să mă duc să aduc oameni de acasă să-i vaccinez”.

Capacitatea centrului ar fi de maximum 60 de persoane pe zi în momentul de față, cu mențiunea că dacă ar exista doze de vaccin și o cerere foarte mare din partea oamenilor s-ar putea organiza două fluxuri de vaccinare pentru a grăbi procesul.

Aici intervine, însă, o altă problemă: nu există suficient personal nici pentru linia actuală. Fiind deschis pentru 12 ore, se lucrează în două ture, e nevoie de medici din orice localitate, asistenți medicali și registratori. Deja este o persoană care a renunțat la Tomești și se caută un înlocuitor, iar la centru lucrează mai mulți medici legiști decât de familie.

„Acum echipa este formată din doi medici de familie și trei legiști, ei pot să fie din orice specialitate, și oftalmolog și stomatolog. Asistente avem în total șapte, o colegă nu a putut să vină, iar registratori cinci-șase”, a mai spus dr. Mona Iacob.

Primăria își asumă costurile centrului: „nu sărăcim din asta”

Unii medici ar fi vrut să se înscrie și n-au făcut-o, conform primarului comunei. Acesta a fost sunat chiar de doctorița care trebuia să activeze la Chicerea, care-l „admonesta” că nu a anunțat-o că se deschide centrul, în timp ce acesta îi argumenta faptul că toate înscrierile se fac prin Colegiul Medicilor și DSP.

Primarul spune că în astfel de situații de urgență primăriile nu trebuie să stea și să se târguiască cu autoritățile naționale, ci trebuie să găsească soluții.

„Am amenajat centrul ca să fie gata fiindcă nu ne jucăm cu viețile oamenilor, nu contează cine finanțează, este o situație de urgență și primăria nu o să sărăcească dacă o să cheltuiască 100 mii de lei cu acest centru, sperăm doar să primim banii pentru plata medicilor și a restul angajaților, acolo sunt sume mai mari. Dar ce înseamnă utilități, dezinfectanți, orice este nevoie e important să susținem noi”, crede primarul.

Acesta spune că el se va vaccina și că observa faptul că din ce în ce mai multe persoane din comună, care erau anterior reticente, s-au răzgândit și vor să se imunizeze. Crede că acest fapt este urmarea cazurilor pe care le-a avut prin comună: de la oameni tineri care s-au prăpădit, până la una dintre veteranele comunei, o bunicuță de 90 și ceva de ani, care a trecut prin boală fără probleme.

„Am văzut sportivi care nu au avut probleme de sănătate, care nu au băut, nu au fumat, și au sfârșit rău”, spun primarul.

În Tomești însă răspândirea virusului prin transmitere comunitară e similară cu cea a altor mari comune din preajma municipiului Iași. Sunt multe persoane angajate în oraș care lucrează acolo și au domiciliu fie în cartierul de blocuri din comună, fie la una dintre casele construite în satele acesteia. La nivelul zilei de luni, incidența cazurilor de COVID-19 la Tomești era de 1,18, Iașul având în total nouă comune în scenariul roșu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă