Cum conduci în siguranță pe autostradă. Cele mai importante reguli de care să țină cont șoferii

2 săptămâni in urmă 5


Pentru unii șoferi, mai ales pentru cei începători, condusul pe autostradă poate fi o experiență dificilă, dacă aceștia nu stăpânesc regulile de circulație și cele de conduită preventivă. Deși, statistic vorbind, autostrăzile sunt considerate cele mai sigure șosele de mare viteză, pentru conducătorii auto lipsiți de experiență o călătorie pe un astfel de drum poate fi un adevărat calvar.


Pentru aceștia vom prezenta în cele ce urmează câteva reguli de bază de care, dacă vor ține cont, condusul pe autostradă li se va părea mult mai ușor și mai sigur decât și-ar închipui.


Cum conduci în siguranță pe autostradă


Respectă viteza legală și menține distanța


Deși este un sfat obișnuit sau banal în opinia unora, atunci când pornești la drum poartă centura de siguranță atât tu ca șofer, cât și pasagerii din mașina pe care o conduci.


În al doilea rând, trebuie să adopți un stil de condus defensiv, să anticipezi orice manevră greșită a celorlalți șoferi și să fii în permanență concentrat 100% asupra drumului, lăsând deoparte orice ți-ar putea distrage atenția.


În același timp, respectă viteza legală de 130 km/h și menține o distanță suficient de mare față de automobilul din fața ta, pentru a putea evita un eventual accident în lanț așa cum se întâmplă, din păcate, și la noi.


Dincolo de aceste lucruri trebuie să știi că una dintre cele mai bune metode pentru a preîntâmpina un accident la mare viteză ce poate avea urmări foarte grave este așa-numita regulă a celor două secunde.


Potrivit acestei reguli, în momentul în care mașina din fața ta trece prin dreptul unui reper (un pod, un copac sau un stâlp, vei începe să numeri 1001, 1002..., astfel încât vei trece prin dreptul aceluiași reper după două secunde.


Dacă vei trece prin dreptul acelui reper în mai puțin de două secunde înseamnă că ești prea aproape de cel din față și va trebui să reduci puțin viteza până când se vor face acele două secunde.


Folosește banda a doua doar pentru depășiri



Mergând mai departe, este esențial să respecți regulile referitoare la banda de circulație. Astfel, se recomandă să rulezi doar pe prima bandă și să folosești banda a doua doar ca să depășești mașinile mai lente. Imediat ce ai efectuat depășirea, revino pe banda întâi.


Dacă rulezi pe o autostradă cu trei benzi pe sens, menține-te pe prima bandă și folosește banda a doua și a treia doar atunci când trebuie depășești mai multe mașini. Atenție! Nu încerca să depășești mai mult mașini trecând de pe o bandă pe alta.


Un alt detaliu extrem de important se referă la intrarea pe autostradă. Pentru asta folosește corespunzător banda de accelerare pentru a mări viteza și pentru a putea, astfel, să pătrunzi pe prima bandă a autostrăzii.


Atenție! Intrarea pe prima bandă trebuie să o faci fără să-i încurci pe ceilalți șoferi care circulă cu mare viteză și care, în cazul unei manevre greșite din partea ta, ar fi obligați să frâneze violent sau să schimbe brusc banda.


Atunci când urmează să ieși de pe autostradă trebuie să te încadrezi din timp pe prima bandă pentru a nu fi nevoit să efectuezi manevre bruște și semnalizează cu cel puțin 200 m înainte de ieșire.


Atenție sporită în caz de vreme nefavorabilă


În situația în care condițiile de drum sunt dificile, și anume ninsoare, polei, ceață ori ploaie trebuie să fii mult mai concentrat și trebuie să îți acorzi mai mult timp de reacție. Evită orice îți poate distrage atenția, de la telefonul mobil și până la a mânca un sandwich sau să bei apă.



Dacă plouă, redu viteza astfel încât să mișcorezi riscul apariției fenomenului de acvaplanare. Totodată, evită frânările bruște, iar în locul lor îți rcomandăm să ridici piciorul de pe pedala de accelerație, iar apoi să frânezi progresiv pentru a avea timp suficient să eviți un obstacol sau un eventual accident.


Nu în ultimul rând, în cazul în care călătoria este de lungă durată, nu ezita să faci opriri ori de câte ori simți nevoia, chiar și pentru 5-10 minute cât să-ți dezmorțești picioarele și mâinile. Experții recomandă o oprire o dată la două ore.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă