Cum au încercat spaniolii să îl păstreze pe Lionel Messi în La Liga: „Mulți președinți de club au cerut asta!”. Adevărul despre plecarea de la Barcelona

2 luni in urmă 36

Cosmin Contra, fost selecționer al echipei naționale a României, stabilit în Spania, a vorbit despre plecarea lui Lionel Messi (34 de ani) de la Barcelona.

În urmă cu o zi, Barcelona a anunțat că Lionel Messi nu va continua pe Camp Nou, după o viață întreagă petrecută în tricoul blaugrana.

Catalanii au încercat să îl pătreze pe starul argentinian la Barcelona, oferindu-i un contract uriaș, însă supărările lui Lionel Messi erau mult prea mari pentru a mai continua.

Cosmin Contra, despre plecarea lui Lionel Messi de la Barcelona

Cosmin Contra a dezvăluit că mai mulți președinți ai cluburilor din Spania i-au cerut președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să treacă cu vederea suma uriașă pe care urma să o încaseze starul argentinian. Totodată, fostul antrenor al lui Dinamo se așteaptă ca Barcelona sau Real Madrid să aducă un nou star în Spania și i-a amintit pe Kylian Mbappe și Erling Haaland.

„Mulți președinți de club din Spania au făcut apel la președintele Ligii, la Tebas, să închidă un ochi și să lase să fie înscris contracul lui Messi pentru binele campionatului, pentru binele țării.

Probabil se va încerca aducerea lui Mbappe sau Haaland, jucători de mare perspectivă. Nu neapărat Barcelona va încerca, ci Real Madrid, poate, nefăcând nicio achiziție vara asta. Sigur se pregătește ceva. Vom vedea dacă va fi Mbappe sau Haaland”, a spus Cosmin Contra, la Digi Sport.

Supărările lui Lionel Messi

În ceea ce privește decizia luată de către Lionel Messi de a-și părăsi clubul de suflet, Cosmin Contra a explicat că la baza ei au stat mai multe supărări care l-au afectat pe argentinian.

„Să știi că Messi, anul trecut, a vrut să plece, a trimis și fax în care a anunțat că vrea să plece. Au fost alegeri și a venit Laporta, care a încercat să rezolve situația, dar nu a reușit.

Situația lui Mesi e destul de grea de doi ani, s-au spart multe în capul lui, mulți spuneau că el pune antrenorii, el face echipa, el acceptă sau nu jucătorii care vin. Deci au fost multe lucruri.

Din informațiile pe care le am eu, lucrurile stau așa, Messi chiar e un jucător foarte liniștit, introvertit, nu prea vorbește cu multă lume. Are un prieten bun, pe Luis Suarez.

Și s-au scris multe neadevăruri cu toate că Messi a dat Barcelonei ceea ce n-a mai dat nimeni în istoria clubului. Toate trofeele câștigate în era Messi nu le poate lua nimeni. E o pierdere mare și pentru oraș. Aș vrea să văd acum reacția abonaților Barcelonei”, a mai spus Cosmin Contra.

The post Cum au încercat spaniolii să îl păstreze pe Lionel Messi în La Liga: „Mulți președinți de club au cerut asta!”. Adevărul despre plecarea de la Barcelona appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă