Cum arată acum fiica Alessandrei Stoicescu cu Sergiu Constantinescu. Sara Maria e adorabilă!

2 săptămâni in urmă 12

Alessandra Stoicescu se poate declara o femeie împlinită pe toate planurile. Pe lângă cariera de succes pe care și-a construit-o, vedeta Antena 1 are o familie superbă.

Cum arată Sara Maria, micuța Alessandrei Stoicescu

Sandra Stoicescu radiază, iar asta s-a văzut și în ultimele fotografii pe care vedeta le-a publicat pe internet. Ea se află în vacanță în Maldive, pentru a doua oară în același an.

În luna aprilie, știrista a plecat în Maldive pentru a își sărbători ziua de naștere. Acum, familia a plecat în același loc pentru a îl sărbători pe Sergiu Constantinescu.

Vedeta petrece timp cu familia ei, iar la pupitrul de știri i-a luat locul pentru moment Marius Pancu. Așadar, Alessandra Stoicescu are parte de un concediu de vis.

Mai mult, vedeta i-a cucerit pe internauți când a postat câteva fotografii cu fiica ei, Sara Maria, în vârstă de 2 ani și trei luni.

Micuța este de-a dreptul adorabilă. Împreună cu sora vitregă, Bianca, și cu mama ei, i-au pregătit lui Sergiu Constantinescu un tort cu lumânări și un colț amenajat cu baloane și fanioane.

Tatăl Sarei Maria a împlinit 50 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere departe de România, în paradisul din Maldive.

Știrista are o familie superbă

Bărbatul este extrem de fericit alături de Alessandra Stoicescu. Cei doi s-au căsătorit în 2013, iar nași le-au fost Gabriela Firea și Florentin Pandele.

Soțul știristei are o fiică mai mare dintr-o relație anterioară. Bianca are 24 de ani și se înțelege de minune cu sora ei vitregă, Sara Maria, dar și cu soția tatălui său.

„Îl ştiam pe Sergiu cum e ca tată, pentru că îl văzusem alături de fiica lui mai mare. Când ne-am cunoscut, fata lui, Bianca, avea 14 ani.

Şi îl văzusem cât este de implicat şi de tătos, să ştie absolut tot, prin ce trece, s-o ducă, s-o aducă… Noi, în primele luni cu Sara, am fost singuri şi aşa am şi vrut.

Doar de vreo două ori am chemat pe cineva, cât trebuia să plecăm la un eveniment.

Dar cu excepţia perioadei de alăptat, în această perioadă în care am fost doar noi, practic ne-am împărţit sarcinile. Deşi la îmbrăcăminte, asta e partea mea”, a povestit Alessandra Stoicescu.

The post Cum arată acum fiica Alessandrei Stoicescu cu Sergiu Constantinescu. Sara Maria e adorabilă! appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă