Cum ar putea să se desfăşoare Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională în localitățile aflate în carantină. Anunţul făcut de Sorin Cîmpeanu!

1 lună in urmă 24

Cum ar putea să se desfăşoare Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională în localitățile aflate în carantină. Guvernantul  a precizat că au fost demarate discuții la nivelul CNSU pentru ca elevii din zonele aflate în carantină să poată participa la examenele naționale, chiar dacă vor fi impuse reguli sanitare în plus.

Sorin Cîmpeanu spus că examenele naționale se vor susține față în față la datele care au fost anunțate.

„Examenele sunt programate a fi susținute la aceleași date care sunt știute de mult timp. O certitudine este că ele vor fi organizate cu prezență fizică.

Avem demarate discuții la nivelul CNSU și pentru situația în care unele localități ar fi în carantină, de analiză a posibilității de a organiza în condiții de respectare a unor reguli în plus de siguranță sanitară inclusiv în acele localități să solicităm organizarea examenului naționale, știut fiind că ele sunt determinate pentru viitorul oricărui tânăr”, a spus Cîmpeanu, despre Bacalaureat și Evaluarea Națională, la TVR 1.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă modificări importante în privind examenelor naţionale din acest an. Astfel, examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a se mută după Bacalaureat. De asemenea, ministrul Educaţiei a mai anunţat că şcolile rămân deschise cel puțin până pe 1 aprilie.

Examenul de Evaluare Națională 2021 se mută după Bacalaureat, a anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu la dezbaterea online “Educația digitală asimptomatică”, organizată de Edupedu.ro în parteneriat cu World Vision România.

„Examenul de Bacalaureat va rămâne la aceleaşi date care au fost deja stabilite, comunicate şi sunt cunoscute. Evaluarea naţională se va muta după examenul de Bacalaureat şi, în acest fel, încercăm să perturbăm cât mai puţin structura anului şcolar şi a anului universitar, pentru că, dacă am decala şi examenul de Bacalaureat, sigur că nu ar mai fi posibilă organizarea admiterii în universităţile româneşti în vară. (…) Foarte probabil este că vom decala Evaluarea naţională şi automat admiterea la liceu cât mai puţin posibil”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi: Ședință de urgență la Palatul Cotroceni! Președintele Iohannis l-a chemat la discuții pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă