Cum ar putea să fie vaccinate persoanele care nu se pot deplasa pentru a nu se pierde doze de vaccin

1 lună in urmă 1


Șeful Comitetului Național de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță, a punctat, în cadrul unei dezbateri organizate de TVR și Colegiul Medicilor, că o variantă analizată ar fi ca persoanele ce nu se pot deplasa la centrele de vaccinare să primească doza împreună cu persoanele eligibile din familie.


Invitat în cadrul unei dezbateri organizate de TVR și Colegiul Medicilor, la care au participat și alți 12 medici, dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a vorbit și despre persoanele care nu se pot deplasa la centrele de vaccinare, deși doresc să se imunizeze.


În acest sens, o problemă ar fi că flacoanele au 5 doze de vaccin, iar condițiile de transport între domiciliile a două persoane ce vor fi vaccinate ar putea duce la perimarea dozelor rămase.


„În acest moment, există 2 opțiuni pe care le avem în vedere, vom stabili modalitatea optimă săptămână aceasta”, a spus Valeriu Gheorghiță.


„Plecând de la tipul de vaccin în flacon multidoză, e complicat să administrăm o doză și apoi să mergem la altă persoană respectând toate condițiile de transport. Gândim săptămâna aceasta o modalitate prin care să vaccinăm și membrii familiei respective pentru a nu se pierde doze de vaccin”, a spus medicul de la Spitalul Militar.


Pe 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.


Comitetul Național de Vaccinare a anunțat că până astăzi, 18 ianuarie, s-a administrat un total de 235.239 de doze de vaccin împotriva COVID-19, de la debutul campaniei de vaccinare, dintre care 30.237 în ultimele 24 de ore.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă