Cum a vrut un bărbat să obțină probe pentru divorț: a plasat în locuință dispozitive pentru a înregistra discuțiile dintre soție și soacră

1 săptămână in urmă 34

Marti, 23 Noiembrie 2021, ora 03:45

53 citiri

Un bărbat din Timișoara care era în divorț a pus la cale un veritabil scenariu de film pentru a obține informații despre soția sa pe care ar fi urmat să le folosească în proces.

S-a întâmplat în septembrie 2017, iar procesul penal ce a urmat s-a finalizat în 10 noiembrie 2021 cu o primă condannare penală a bărbatului.

Potrivit rechizitoriului, în seara zilei 16 septembrie 2017, bărbatul în vârstă de 48 de ani a intrat prin escaladarea unui geam în locuința unde stătea soția cu care se afla în proces de divorț, împreună cu cele două fiice, și a plasat aparatură de înregistrare audio (prelungitoare cu cartele telefonice) cu scopul de a asculta convorbirile ambientale din casă.

În vara anului 2017, cei doi soția s-au separat, în locuință rămânând soția sa, soacra și cele două fiice. În seara în care a intrat în locuință, una dintre fiice își serba ziua de naștere motiv pentru care în casă nu se afla nimeni. La eveniment a fost invitat și tatăl, dar acesta a părăsit retaurantul pentru a-și pune în aplicare planul pe care îl pusese la cale.

Bărbatul a intrat în locuință cu două dispozitive de înregistrare audio, respectiv două prelungitoare prevăzute în interior cu cartele telefonice. A montat unul dintre prelungitoare în priza din baia locuinței iar celălalt prelungitor l-a pus în sertarul unui dulap din cameră.

Astfel de sisteme de ascultare pot fi achiziționate de pe internet cu câteva sute de lei. Aparatul funcționează ca un prelungitor normal, avand intrari pentru prize. Microfonul gsm este ascuns în interiorul prelungitorului activandu-se în momentul în care se apelează numărul de pe cartela de telefon, fiind nesesizabil pentru cei din proximitatea dispozitivului.

Bărbatul urmărea să afle modul în care cei care locuiau în imobil, respectiv soția și soacra sa se raportau la elși la relația acestuia cu cele două minore și, astfel, spera să obțină probe pe care urma să le folosească în procesul de divorț.

Ȋn jurul orei 21:00, persoanele vătămate (soția și soacra - n.r.), precum și cele două minore au ajuns la imobilul de domiciliu. Au observat urme de încălțăminte în baie, prin locul pătrunderii inculpatului, dar și un prelungitor aflat în priză. Au realizat că ceva nu este în regulă motiv pentru care, în curtea imobilului, au spart prelungitorul în interiorul căruia au descoperit o cartelă telefonică, realizând astfel că, în realitate, era vorba despre un dispozitiv de ascultare.

S-au întors în interiorul imobilului pentru a căuta și alte dispozitive. În sertarul unui dulap din cameră, a fost găsit un alt prelungitor care, fiind spart, conținea la rându-i o cartelă telefonică.

Imediat după sosirea în locuință a persoanelor vătămate, unul dintre dispozitivele de ascultare plasat fără drept în locuință a transmis inculpatului, pe telefonul mobil al acestuia, pentru câteva minute o parte din discuțiile ambientale purtate în locuință fără a putea fi înțelese de sub aspectul conținutului”, se precizează în rechizitoriul prin care bărbatul a fost trimis în jduecată pentru infracțiunea de violare a vieții private.

Soția l-a bănuit pe soțul cu care se afla în divorț că ar fi cel care a plasat dispozitivele de ascultare în casă. A mers la un vecin care avea o cameră de surpavegghere și a obținut imaginile care l-au susprins pe bărbat în timp ce intra în locuință cu o plasă în mână și părăsind imobilul fără plasă.

Pus în fața acestor probe, a recunoscut fapta și a fost condamnat la o pedeapsă minimă: 1 an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani. A mai fost obligat să le plătească fostei soții și fostei soacre daune morale totale în valoare de 30.000 de lei.

Citeste si:

 ”Mereu am râs de astfel de fătuci! Alegerile ieftine se plătesc scump”

Impresara Anamaria Prodan (48 de ani) a avut o nouă ieșire publică în care a comentat aventura extraconjugală a soțului Laurențiu Reghecampf cu tânăra Corina Caciuc (28 de ani), care...

Asistentă medicală, amendată de poliție cu 1.000 de lei pentru că purta masca sub nas. Cazul a ajuns în instanță

O asistentă de la Spitalul Judeţean Timişoara, amendată în 27 decembrie 2020 cu suma de 1.000 de lei pentru că, în timp ce mergea pe stradă, a purtat masca necorespunzător, sub nas, a...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă