Cum a ratat Florin Tănase transferul în Ligue 1. „Din păcate, cel care trebuia să plece, nu a mai plecat!” La ce echipă era așteptat

3 săptămâni in urmă 26

Impresarul Liubliana Nedelcu a dezvăluit cum a ratat Florin Tănase transferul în Ligue 1, la Angers.

Florin Tănase a fost golgheterul Ligii 1 în sezonul 2021 – 2022,  iar în ediția actuală a marcat nouă goluri în 19 meciuri, iar mai multe echipe importante s-au interesat de internaționalul român în vârstă de 26 de ani.

„Decarul” vicecampioanei României care în această iarnă o să plece de la FCSB a fost la un pas să ajungă în Franța, la Angers, iar Liubliana Nedelcu a dezvăluit motivul pentru care această mutare nu s-a mai făcut.

Cum a ratat Florin Tănase transferul la Angers

Conform celor spuse de către impresarul care a negociat cu Angers pentru Florin Tănase, căpitanul roș-albaștrilor care e și pe lista unor echipe precum Al Hilal, Ittihad și Al Nassr, a ratat transferul la formația din Franța deoarece Angers nu a reușit să vândă un jucător care era pe postul pe care urma să îl ocupe internaționalul român.

„Pe Florin Tănase aş fi putut să-l duc în Franţa, la Angers. Din păcate, cel care trebuia să plece, nu a mai plecat. S-au cerut prea mulţi bani pe acesta”, a declarat Liubliana Nedelcu, potrivit As.ro.

Florin Tănase mai are contract cu FCSB până în iunie 2025

Florin Tănase a ajuns la FCSB pe 8 august 2016, după ce Gigi Becali i-a plătit lui Gică Hagi 1,5 milioane de euro pentru transferul atacantului. „Decarul” vicecampioanei României și-a prelungit contractul cu gruparea roș-albastră până în vara anului 2025, după ce latifundiarul din Pipera i-a oferit un salariu lunar în valoare de 30.000 de euro și a acceptat să-i scadă clauza de reziliere de la 5.000.000 de euro la 3.000.000 de euro.

Din august 2016 până în prezent, Florin Tănase a jucat în 208 meciuri pentru FCSB, a dat 71 de goluri și a oferit 38 de asisturi. „Decarul” a jucat și pentru FC Viitorul, actuala Farul Constanța, în 86 de meciuri, a marcat de 24 de ori și a oferit 14 asisturi.

The post Cum a ratat Florin Tănase transferul în Ligue 1. „Din păcate, cel care trebuia să plece, nu a mai plecat!” La ce echipă era așteptat appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă