Cum a decurs şedinţa coaliţiei: „Pun pariu pe o sticlă de vin că o să veniţi cu alt premier.” Rareş Bogdan: „Cătălin, tonul tău e foarte nepotrivit, dacă o făceai cu mine, nu mai erai în guvern”

1 lună in urmă 31

Şedinţa coaliţiei de guvernare de vineri seara a fost una extrem de tensionată, iar liderii de coaliție nu au ajuns la un numitor comun, asta deși au fost mai multe apeluri la calm din partea unor membri PNL, UDMR şi a liderului minorităţilor, Varujan Pambuccian, au declarat pentru News.ro surse participante la discuţie.

Primul care a luat cuvântul în şedinţa coaliţiei a fost vicepremierul Dan Barna, care a transmis că s-a ajuns la un moment foarte delicat al colaborării cu PNL, ultimele zile arătând că prezenţa USR PLUS nu mai este nici respectată, nici susţinută.

„Anghel Saligny putea să mai fie un subiect de discuţie şi puteam merge mai departe. Dar chestiunea cu ministrul Justiţiei este un mesaj foarte clar, după episodul Vlad Voiculescu, care e exact identic. O dată la trei luni mesajul lui Florin Cîţu este că-l împuşc pe următorul”, a spus Dan  Barna, potrivit surselor politice citate de News.ro.

Vicepremierul a mai precizat în ședința de coaliție care a avut loc în această seară la Palatul Victoria că USR PLUS poate continua această coaliţie, dar cu un alt prim-ministru.

Al doilea vorbitor a fost Dacian Cioloş, care a spus de la început că USR PLUS nu are intenţia de a face altă majoritate cu alte partide.

„Subiectele PNDL, pensii speciale, SIIJ, rectificarea – toate au fost puse într-o succesiune la ultima şedinţă. Din păcate, cu Florin Cîţu nu mai putem construi pe încredere”, a spus europarlamentarul.

În intervenția pe care a avut-o în timpul ședinței Ludovic Orban a spus că poziţia partidului pe care îl conduce este una foarte clară de susţinere a lui Florin Cîţu.

Florin Cîţu le-a reproşat direct celor de la USR PLUS că l-au mandatat pe Stelian Ion să nu dea aviz pentru OUG cu PNDL.

„Am spus că acesta este un şantaj”, a acuzat şeful guvernului. „V-am spus eu aşa ceva, că l-am mandatat pe Stelian să nu dea aviz?”, l-a întrebat Cioloş. „Am spus că este un şantaj la limita penalului”, i-a răspuns Cîţu.

În discuţie a intervenit şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care le-a reamintit liberalilor că USR PLUS nu a venit la şedinţa coaliţiei pentru a negocia poziţia lui Cîţu ca prim-ministru.

„Nu ştie să acţioneze decât prin agresivitate şi ameninţări”, a spus Drulă despre Florin Cîţu.

În timpul ședinței Kelemen Hunor, liderul UDMR, a transmis că orice altă formulă de coaliţie decât cea actuală ar fi una toxică şi le-a reproşat liberalilor şi celor de la USR PLUS că au acţionat astfel încât nu şi-au mai lăsat niciun spaţiu de manevră.

„Pentru PNL nu există altă opţiune decât Florin Cîţu. Îţi spun, Cătălin (Drulă – n. red.), tonul tău este foarte nepotrivit, dacă o făceai cu mine, nu mai erai în guvern. Negocierea cu AUR e toxică, asocierea cu ei este extrem de regretabilă”, a intervenit în discuţie şi Rareş Bogdan.

”Eu pun pariu pe o sticlă de vin că o să veniţi cu alt premier”, a fost replica lui Drulă.

Liderul minorităţilor, Varujan Pambuccian, a intervenit spunând că, aşa cum arată lucrurile acum, „ne îndreptăm spre un eşec”.

Ședința a fost una extrem de tensionată. „De ce nu m-ai remaniat pe mine?”, l-a întrebat Barna pe premeir.

„Nici eu nu am dat aviz (pentru PNDL – n. red.)”, a intervenit Cătălin Drulă. „Eu te-aş fi remaniat şi pe tine”, i-a replicat Ludovic Orban ministrului Transporturilor.

La finalul ședinței de coaliție, liderii USR PLUS au mers în Parlament, unde au anunțat că au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă