Cum a ajuns Vladimir Putin omul care să reînvie Alianța Nord-Atlantică. „E la fel ca în vremurile sovietice”

4 săptămâni in urmă 11

Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, a acuzat NATO luna trecută că adună treptat forţe în apropierea graniţelor Rusiei şi că nu doreşte să discute cu Moscova despre securitatea Europei de pe poziţii de egalitate.

Declaraţia ministrului rus este cel mai recent semn al tensiunilor în creştere dintre NATO şi Rusia, după ce miniştrii Apărării din alianţa vestică au aproat un nou plan penru e apăra de orice posibil atac rusesc pe mutiple fronturi.

Toate aceste tensiuni ar reuși să mențină alianța în picioare, scrie presa din Austria într-o analiză cu privire la tensiunile dintre Moscova și NATO.

Potrivit ziarului liberal austriac Die Presse, în prezent, între aliații occidentali există multe divergențe. În cadrul NATO s-a creat o falie internă profundă între SUA și statele europene, scrie defenseromania.ro.

Cu toate acestea, “Rusia lui Putin” a reînviat Alianța Nord-Atlantică. Tensiunile dintre Moscova și Occident se află la cel mai ridicat nivel, așa că blocul politico-militar occidental nu își va încheia existența, deși a fost foarte aproape de acest lucru. Cel puțin așa susțin jurnaliștii ziarului liberal Die Presse.

NATO se confruntă acum cu o criză existențială, din cauza misiunii eșuate din Afganistan. Toată lumea din Alianță s-a certat, gata să lupte cu indeciziile: europenii cu americanii, iar turcii cu ambele părți.

Europa este dezamăgită de SUA, iar încrederea ei se epuizează. De exemplu, europenii sunt nedumeriți de acțiunile americane necoordonate. Retragerea spontană a trupelor din Afganistan și formarea alianței trilaterale de apărare AUKUS între Australia, Marea Britanie și SUA reprezintă dovezi clare în acest sens. Pe de altă parte, și în Statele Unite crește nemulțumirea față de europeni, care nu respectă cheltuielile convenite pentru apărare și se sustrag de la responsabilitatea pentru securitatea Europei, mai rău ca înainte.

Ținând cont de contradicțiile interne și provocările externe, NATO are la dispoziție trei căi pentru evoluțiile viitoare: să încerce în continuare să iasă cumva din criză, să întreprindă reforme majore pentru repoziționarea Alianței sau să se dizolve din forma actuală și să se creeze un nou bloc de apărare în Europa. Cea din urmă cale pare să aibă cea mai mică probabilitate, deoarece părțile cele mai influente nu sunt interesate de acest lucru. În plus, motivul existenței Alianței a devenit mai actual ca niciodată.

Rusia promovează zilnic retorica potrivit căreia NATO e adversarul Moscovei

“Pentru regimul lui Putin, NATO este diavolul. La fel ca și în vremurile sovietice, Alianța este promovată zi de zi ca adversar”, au precizat jurnaliștii publicației austriece.

În luna octombrie, Moscova a rupt toate legăturile directe cu NATO și și-a închis propria misiune de la Bruxelles, după ce opt dintre angajații acesteia au fost suspectați de spionaj. Rusia și-a modernizat Forțele Armate de peste 10 ani. Statele membre NATO, care s-au alăturat Alianței, în principal, “de frica Rusiei neo-imperiale”, își măresc acum cheltuielile pentru apărare. Acum NATO și Rusia se află într-o stare de “război rece”, iar tensiunile cresc.

Părțile nu mai au absolut deloc încredere una în cealaltă și se spionează continuu pe mare și în aer, raportând periodic creșterea nivelului de pregătire pentru luptă, reînarmarea și concentrarea trupelor de-a lungul granițelor. Spirala escaladării se învârte din ce în ce mai repede, semănând cu un cerc vicios, exacerbată de abandonarea canalelor de comunicare și contribuind la o nouă cursă a înarmărilor.

Ideea aderării Rusiei la NATO

Vladimir Putin dorea ca Rusia să se alăture NATO, dar nu a vrut ca țara sa să treacă prin procesul obișnuit de aderare și să se alinieze „cu o mulțime de țări care nu contează”, potrivit unui fost secretar general al alianței transatlantice, citat de The Guardian.

George Robertson, fost secretar laburist al apărării, care a condus NATO între 1999 și 2003, a declarat că Putin a spus clar la prima lor întâlnire că dorește ca Rusia să facă parte din Europa de Vest. „Ei au vrut să facă parte din acel vest sigur, stabil și prosper din care Rusia nu era în acel moment”, a spus el.

George Robertson, fost ministru laburist al apărării, care a condus NATO între 1999 și 2003, a declarat că Putin a spus clar la prima lor întâlnire că dorește ca Rusia să fie o parte a Occidentului.

„Au vrut să facă parte din acel Occident sigur, stabil și prosper în care Rusia nu era în acel moment”, a spus el.

Robertson a vorbit despre una din primele întâlniri cu Putin după ce acesta a devenit președinte, în 2000. Putin a întrebat: „Când ne vei invita să ne alăturăm NATO?”, iar Robertson i-a răspuns: „Noi nu invităm oamenii să adere la NATO, ei solicită să se alăture.” Replica lui Putin: „Ei bine, nu vrem să stăm la coadă cu o mulțime de țări care nu contează.”

Citeste si:

Moscova, iritată de deciziile strategice ale Pentagonului. „Prezența constantă a SUA în apele Mării Negre este o provocare”

Șeful diplomației ruse a declarat, luni, că exercițiile NATO în Marea Neagră sunt legate de dorința Statelor Unite ale Americii și a aliaților acestora, de a intensifica politica de...

 „SUA pot conta pe România”

Statele Unite ale Americii pot conta pe România, a transmis luni, 8 noiembrie, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, aflat în vizită oficială la Washington. La rândul său,...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă