CULISELE STATULUI PARALEL. Fostele fabrici de conserve au ajuns mormane de fier vechi

1 lună in urmă 26

Pasta de tomate actuală nu prea e din roșii, ci cu mulți aditivi alimentari. Foto/Arhivă Pasta de tomate actuală nu prea e din roșii, ci cu mulți aditivi alimentari. Foto/Arhivă

Tomată bio, tradițională sau din culturi hidroponice. Astăzi, roșia românească e mai sofisticată ca oricând. Dar foarte rar la fel de gustoasă ca atunci când o mâncam direct din grădina bunicii, înmuiată în sare grunjoasă alături de un codru de pâine pe vatră. Pentru că roșiei îi trebuia doar sămânța bună și pământul nostru fertil.

MIERCURI, 25 AUGUST 2021, 18:13

SURSĂ: Realitatea

AUTOR: Iulian Budușan

Erau vremuri când culturile erau stropite foarte puțin cu azot, pesticide sau alte substanțe chimice. Pentru că eram prea săraci pentru a face exces de îngrășăminte. ION TONCEA, cercetător în domeniul agriculturii bio. „Păi, te controla, n-aveai voie să depășești o anumită cantitate, erau niște recomandări foarte clare, se callcula la două zecimale doza. Pentru că aceste împrumuturi erau costisitoare, costau îngrășămintele și de aceea noi la Revoluție aveam cele mai curate pământuri din lume”.

După revoluție, pământurile noastre agricole s-au fărâmițat în mii de parcele împărțite către țărani sau stăpânite de latifundiari lacomi. Și s-a mai întâmplat ceva. România a fărâmițat și fabricile de procesare alimentară.

Pământurile noastre curate produceau, în 1984, peste 2 milioane de tone de roșii. O cantitate uriașă, dacă ne gândim că astăzi, România mai produce puțin peste 600 de mii de tone de tomate. În anii 60, România băga și în conserve roșia zemoasă la care râvnea o lume întreagă.

În anii 60, se deschideau primele fabrici de conserve, iar roşia autohtonă, transformată în bulion, suc şi pastă de tomate, cucerea trei continente. În zece ani, existau deja 70 de fabrici care trimiteau conserve de în Asia, Europa şi în America. Străinii observaseră că, faţă de conervele lor de roşii, ale noastre erau mult mai dulci, mai gustoase. Pentru că erau crescute direct pe câmp, cu foarte puţine chimicale.

În primii ani după Revoluţie, fabricile de conserve au fost puse la pământ. Iar bulionul şi pasta de tomate româneşti au fost înlocuite cu importuri, făcute dintr-un concentrat chinezesc de zaharuri, diluat cu apă. Ca să mimeze că pasta de tomate ar conţine roşie naturală, unii comercianţi îi adaugă amidon şi gume, ca agenţi de îngroşare. Procedeul este ilegal. Iar povestea roşiei româneşti se stinge odată cu prăbuşirea fabricilor de conserve. 

Bucată cu bucată, a fost dezmembrată, privatizată și abandonată și fabrica de la Calafat. Cândva a doua ca mărime din țară, cu cea mai mare linie de pastă de tomate şi bulion din România. PETRE TRĂISTARU, fostul director al fabricii de conserve de la Calafat. „Nu mai e nimic. Nimic, absolut nimic. S-a distrus tot și au luat, au împărțit țigla de pe grajduri și au făcut acasă câte o cocină”.

Timp de două decenii, până în 90, fabrica de conserve de la Calafat producea în fiecare an 20.000 de tone de conserve. Gogoşari în oţet, castraveţi şi varză murată, ghiveci, mazăre la borcan, zacuscă, sarmale, răcoritoare, marmeladă, gemuri şi dulceţuri. An de an, cei 3.500 de angajaţi ai Întreprinderii Calafat transformau în conserve 100 de mii de tone de fructe şi legume, strânse de pe 12 mii de hectare aflate pe malul Dunării.

PETRE TRISTARU, fost director Fabrica de conserve Calafat. „Pasta de tomate se fabrica în nişte cutiuţe mititele, aşa, 50 de grame. Era cea mai bună pastă de tomate din România. Era o pastă naturală! N-aveam niciun fel de conservant. Decât roşiile se băgau în cazane şi se pasau şi se făcea pastă din ele”.

La Revoluţie, fabrica avea 5.600 de tone de conserve pe stoc şi doar 8.000 de lei în conturi. Încet și sigur, a fost distrusă complet. În 2001, fabrica ajungea la Agenţia Domeniilor Statului, însă nimeni nu reușea să o salveze din ghearele insolvenței și falimentului.

De la executorul judecătoresc, o lua omul de afaceri Silviu Prigoană cu 500 de mii de dolari. SILVIU PRIGOANĂ „Am cumpărat o fabrică devalizată! Care avea denumirea de fabrică. În interior nu mai existau utilaje, nu mai exista nimic. Noi am cumpărat un teren şi nişte clădiri. Era spart tot pe acolo şi furat”.

Prigoană voia să dezvolte un proiect imobiliar. Dar planurile lui nu s-au potrivit cu cele ale statului român. SILVIU PRIGOANĂ În momentul în care se dă podul în folosinţă de la Calafat, am crezut că se va devia traficul în zona respectivă şi atunci făcea sens să gândeşti diverse lucruri. Nu s-a întâmplat aşa, traficul nu s-a deviat”. 

Astăzi, din fostul mamut al conservelor de lângă Dunăre a rămas doar o mână de hale goale. Prese, instalaţii, concentratoare, linii de îmbuteliere, containere şi benzi care valorau 2-3 milioane de dolari parcă s-au evaporat. Este povestea tristă și a celorlalte fabrici de conserve din țară. Din cele 70 câte erau în 1990, în 2015, România mai avea 13 fabrici. Celelelate au fost ditruse sau trazacționate pe piața imobiliară.

Până în 1990, România era printre primele zece țări din lume exportatoare de fructe și legume. Aveam 28 de fabrici mari de conserve și 41 mai mici. Era perioada marilor succese în agricultură, când România se mândrea cu cea mai mare suprafaţă irigată din Europa. În anii 80, România producea 600 de mii de tone de conserve din legume și fructe în fiecare an, dintre care 80.000 de tone cântărea doar pasta de tomate.

80% din tot ce însemna conservă autohtonă pleca în Germania, Canada, Israel, Egipt, Orientul Mijlociu, ţările arabe şi în URSS. Ruşii mâncau an de an un sfert din întreaga producţie românească de conserve.

PETRACHE PARASCHIVOIU, cercetător Institutul Horting „Când au ieşit primele şarje, instalaţie nouă, pasta de tomate avea o culoare când o întindeai pe pâine, ziceai că e mătase, pur şi simplu”.

Astăzi, mai producem un sfert din cantitatea de conserve de până la revoluție. Adică doar 150 de mii de tone. Dar materia primă vine din export. Iar românii consumă în fiecare an cam 85 de mii de tone de pastă de tomate, dreasă cu prafuri și concentrați.

AUREL TĂNASE, președinte Patronatul Industriei de Conserve „Producția de pastă de tomate din roșii românești reprezintă doar 1 la sută. Și diferența aducem pastă concentrată din China, din Vietnam”.

Cumpărăm din străinătate conserve mai ieftine, dar plătim mai scump cu sănătatea.

ANCA GAVRILĂ, șef laborator Larex, specialist în domeniu „Sunt foarte mulţi aditivi permişi. Nu au voie să-i adauge în pasta de tomate. Te fură, îţi iei cu totul altceva decât pastă de tomate sau bulion”. 

Pe scurt, nimeni nu ne spune cât la sută din bulionul făcut din concentrat de import conţine roşie adevărată. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă