Culisele bătăii ca-n filme, din birourile lui CFR Cluj. Cine sunt cei implicați și cum s-a ajuns la conflictul care i-a șocat și pe sârbi | EXCLUSIV

1 lună in urmă 55

Presa din Serbia a publicat filmulețul în care mai mulți oficiali ai lui CFR Cluj se încaieră, într-un birou din interiorul stadionului, la câteva minute după finalul meciului cu Steaua Roșie Belgrad.

ProSport a reușit să afle detaliile acestei altercații nemaivăzute. Se pare că totul ar fi pornit de la un conflict verbal între kinetoterapeutul Viorel Boncoi și juristul CFR-ului, Ionuț Ivașcu, spun sursele ProSport.

Culisele bătăii ca-n filme de după CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad

Cei doi s-ar fi contrat pe tunelul dinspre vestiare, la ieșirea echipelor de pe teren. Discuțiile au escaladat și s-ar fi ajuns la o bătaie generală în acel birou, unde era și Marian Copilu, care ar fi intervenit și el în conflict. În filmulețul postat de sârbi se pot repera mai mulți oficiali ai CFR-ului, dar și cipriotul Antionio Antoniou, un apropiat al conducerii echipei clujene.

Vasile Țăgean, bodyguardul echipei încearcă să aplaneze conflictul și îl împinge pe Marian Copilu, în timp ce încearcă să țină la distanță și o altă persoană, care nu se poate observa. În spatele grupului, pare să fie Ionuț Ivașcu trântit de un perete, dar imaginea nu este foarte clară.

Din informațiile noastre, Viorel Boncoi s-ar fi ales cu capul spart în urma altercației. Denis Ciobotariu și Mario Camora sunt fotbaliștii care au intervenit pentru a aplana conflictul.

 

The post Culisele bătăii ca-n filme, din birourile lui CFR Cluj. Cine sunt cei implicați și cum s-a ajuns la conflictul care i-a șocat și pe sârbi | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă